Colecționarul de chitare. De mai bine de 300 de chitare

Până acum vreo opt ani, legătura dintre Viorel Cordoș și chitară era reprezentată de pasiunea acestuia din tinerețe pentru rock, pasiune întreținută în mai multe trupe cu care a cântat. Un relativ recent drum spre însurătoare, tocmai în Suedia, l-a transformat pe Viorel Cordoș într-un aprig colecționar de chitare. Are peste 300, dintre care 260 le expune pe banii săi.

Pe timpul zilei, pe Viorel Cordoș îl întâlnești aproape sigur după ce treci prin gangul care face legătura între Piața Mare a Sibiului și o curte cu sute de ani vechime, unde bărbatul de 59 de ani și-a deschis din primăvara aceasta o expoziție. Botezată „Loja chitarelor“, expoziția lui Viorel Cordoș numără aproximativ 260 de chitare, alături de alte obiecte muzicale vechi. Colecționarul arată că a strâns în camerele pe care le-a închiriat în curtea legată de Piața Mare a orașului nu doar chitare vechi, de pe la 1800, dar și instrumente muzicale mai puțin cunoscute prin aceste părți ale lumii. Din primăvară și până acum, i-au admirat exponatele cam 1.000 de vizitatori, dintre care unii cu nume „grele“. Îl amintește pe directorul de origine română al Operei din Viena, dar și pe membrii formației Uriah Heep.

1.200 de lei pentru prima chitară

Din clasa a V-a, Viorel Cordoș a început să ia lecții de pian, mânat de tatăl său care era directorul unui club de muzică și dansuri în Tălmaciu, oraș situat la câțiva kilometri de Sibiu. Își amintește că lecțiile nu erau deloc ieftine pentru acea vreme – 15 lei pe oră -, iar profesorul îl punea să repete când pe clapele pianului, când pe cele ale acordeonului. „Nu prea aveam tragere. Eu voiam Creedence Clearwater Revival, Led Zeppelin și la lecțiile de pian făceam numai «cucu - cucu», căci dacă nu era liber pianul de la cor îmi dădea acordeonul. Și tot cu cucii și alte cântece de genul ăsta îi dădeam înainte. Apoi, în clasa a VI-a, un prieten a venit la școală cu o chitară de Reghin. Și așa a început totul”, își amintește Cordoș primele legături cu chitara.

Lecțiile de muzică de până atunci l-au ajutat să deprindă meșteșugul chitarei și a reușit să își cumpere prima chitară electrică la 14 ani, în urma unui pariu din care a câștigat o mulțime de bani. „În ’72 am făcut un pariu că dau trei goluri, iar tatăl meu mi-a dat atunci 1.000 de lei. Erau foarte mulți bani. Banii aceia mi i-a pus pe un CEC, unde mi se punea și alocația. Eu l-am furat, am scos banii că deja aveam buletin și am venit la magazinul Fero-metal, din centrul Sibiului, unde erau și instrumente muzicale. Mi-am luat o chitară roșie cu 1.200 de lei, electrică“, povestește Cordoș.

Engleza de baltă de la „Tanța și Costel”

De la acea chitară, legată când de un radio, când de un amplificator, Viorel Cordoș a ajuns la prima sa formație – Obuz 78. A urmat armata, unde a găsit iarăși loc în care să își dezvolte pasiunea pentru chitară. Norocul său era că a făcut armata Medgidia, unde a ajuns să cânte în cunoscutul restaurant „Tanța și Costel“. Tot cu chitara a ajuns, după liberare, să cânte alături de diferite formații prin restaurantele de pe litoral. Cea mai cunoscută perioadă e cea a formației Europolis, care cânta la restaurantul hotelului Mangalia. Reîntors în cele din urmă la Sibiu, se alătură și aici unei formații în care își regăsește numai prieteni, alături de care, la fel ca și până atunci, cântă piesele unor trupe celebre din rockul anilor ’70. „Nu știa nimeni engleza, după cum zicea și Gyuri Pascu. Cântam cu toții o engleză «de baltă», îngânam vorbe din ceea ce prindeam la televizor și pe la radio. Țin minte că eram la o cântare, tocmai terminasem «Nights in White Satin», a celor de la Moody Blues, am luat o pauză de șpriț și a venit la mine o tipă. «Ați cântat fantastic, dar nu am înțeles nimic», mi-a spus. Era profesoară de engleză“, își amintește amuzat Viorel Cordoș. După Revoluție, el a lăsat chitara agățată în rastel.

Chitarele din second-hand și căsătoria din Suedia

Anul 2008 l-a prins pe Viorel Cordoș în goana după actele necesare încheierii unei căsătorii. Cunoscuse o suedeză, frumoasă, după cum spune, și era decis să plece cu ea, pentru a-și face un nou rost. Căutând un copiator pentru actele necesare, a intrat într-un magazin cu lucruri la mâna a doua, unde a văzut cinci chitare la vânzare. ”Una era produsă de Ibanez, aceea din 1908, făcută în Japonia, și mai erau încă două chitare germane, Höfner, foarte vechi. Eu a doua zi urma să plec în Copenhaga și de acolo, mai departe, în Suedia. Am cumpărat cele trei chitare, cu banii pe care îi aveam. Nu am avut ce să fac cu ele așa că le-am lăsat în grija unui prieten, Basarabă, cel care acum este primar în Tălmaciu, să le ducă mai departe unor prieteni“, spune Cordoș.

Ajuns în Suedia a umblat mai apoi pe la mai multe magazine de instrumente muzicale, unde a văzut unele ce au aparținut unor celebrități. „Erau ținute sub cheie clape sau chitare de la Led Zeppelin. Atunci am văzut pentru prima dată instrumente muzicale vechi și am văzut ce înseamnă astfel de valori”, amintește Cordoș. Cu suficient timp la dispoziție, a început să caute pe internet date despre chitarele cumpărate înainte de plecarea din România. Așa a descoperit povestea unui șef de la Saab, care avea o chitară Ibanez, precum cea cumpărată de el înainte de plecarea din țară. Apoi au urmat tot felul de căutări pe eBay, din care s-a documentat despre valoarea diferitelor mărci de chitară. Iar cum ceea ce ar fi trebuit să se devină o căsătorie nu funcționa, Viorel Cordoș s-a grăbit către cele trei achiziții făcute cu cinci luni în urmă. „Mă grăbeam la chitarele pe care le-am lăsat acasă. De atunci a început pasiunea asta”, spune Cordoș.

Vânzătorul care a primit 500 de lei, fără să știe ce

Reîntors în țară în 2009, s-a dus din nou la magazinul cu lucruri la mâna a doua de unde și-a cumpărat cele trei instrumente înainte de a pleca înspre Suedia. A mai găsit acolo încă o chitară, din cele cinci, după care a început să caute și prin târgurile de vechituri. „Până atunci nu mergeam nici în piață să îmi cumpăr pepeni. Dar am ajuns să umblu pe la fiecare târg de vechituri. Nu numai la Sibiu, ci prin toată țara. Nu știu de ce, dar pe atunci nu prea cumpăra nimeni chitare vechi. Așa că puteam să aleg ce am vrut“, susține Viorel Cordoș. Căuta tot ce e mai vechi și ce i se părea că are valoare în urma căutărilor făcute pe eBay. Site unde a căutat să se documenteze din vânzările făcute de utilizatori „de încredere“ ai site-ului respectiv. „Eram prin târg și am văzut o chitară precum una ce mi se părea că am văzut-o eBay, una americană, Donald și cumva îi zicea. Chitara era aruncată printre lopeți și sape. Omul mi-a spus că cere 40 de lei pe chitară, dar mi-o dă și cu 30 de lei. I-am dat 50 de lei, mi-a dat rest 30 și am plecat rapid către casă. Era, într-adevăr veche, așa că am trimis omului care mi-a vândut-o 500 de lei. Nici acum nu cred că știe de ce a primit, la un moment dat, 500 de lei de la un străin”, amintește Cordoș din momentele în care colecția îi creștea constant. Pentru a strânge chitare a primit bani și de la tatăl său. Și acum, la 85 de ani, tatăl său tot reprezintă un sponsor al pasiunii de a colecționa.

 

De la stadion, la centrul Sibiului

De la o vreme, a început să își arate chitarele la tot mai mulți prieteni, după care, în 2013, a realizat și o expoziție pe un teren de fotbal din Tălmaciu. A continuat cu astfel de expoziții pe termen scurt, dar a decis că e cazul să expună pe termen lung. A găsit spațiul din centrul Sibiului, pentru care spune că plătește 400 de euro lunar. „Cât cheltui? Mult. Tot ce am. Copiii mei nu știu că plătesc aici chirie. Mă tot cheamă să stau cu ei în Germania și eu nu, nu, că am primit spațiu expozițional“, dezvăluie bărbatul în timp ce-și rotește privirea peste chitarele atârnate pe pereți. Se mândrește cu faptul că a avut vizitatori de seamă. „Au venit colecționari de la Barcelona, care se mândresc cu 24 de chitare. Iar eu am sute. A venit aici la mine și Ioan Holander, directorul Operei din Viena, a venit la mine și a cântat la trompetă. Am vrut să i-o dăruiesc. George Banu, Vasile Șirli, Emil Hurezeanu, toți au venit pe la mine și m-au încurajat să continui”, arată Cordoș care spune că, totuși, nu mai poate plăti din propriul buzunar chiria pentru spațiul expozițional.

În camerele fără ferestre, Cordoș își coboară cu grijă din cui chitarele pe care le consideră mai valoroase. „Am și chitare de la 1.800 și ceva. Uite un Gibson, uite și un John D'Angelico, asta este o chitară foarte scumpă. Mai am și Steinberger vechi, am Eko, am chitare din Italia, din Spania, am chitare care sunt valoroase deoarece sunt produse de companii care fac de obicei piane și așa mai departe“, spune Cordoș.

Și vreo 500 de poșete

Convins că până și un fir de praf are viață, darmite un instrument, Cordoș a continuat să cumpere în ultime vreme nu doar chitare, ci tot ceea ce i se pare interesant. „De la porțelanuri, la poșete. Uite, asta e o poșetă Hermes din anii ’60, de pe vremea când nu scria peste tot de cine e produsă. Am ajuns să am peste 500 de genți. Tot ce prind și îmi pare valoros, cumpăr. Și astea sunt istorie. Istoria nu s-a terminat cu Burebista și baronul Samuel von Brukenthal”, decretă colecționarul.

Din lipsă de spațiu, Viorel Cordoș a început să depoziteze o parte din obiectele vechi în camerele în care își expune acum cele mai valoroase chitare. Prin urmare, pe jos, aici pot fi găsite lăute, cutii muzicale, mandoline, mânere de uși, viori, cimpoaie, balalaici, țitere, bandure, trompete, genți, căni de porțelan, căni de lut sau vase de băut apă. „Și aici e o boală. Că fie nu mai ai bani să cumperi, fie nu mai ai unde să depozitezi“, zâmbește bărbatul. De ce colecționează? Nu are un răspuns pe care pare să-l fi pregătit. „Ca să nu se piardă. Că toți care vin pe aici îmi spun să vând. Păi, dacă vând ce mai rămâne după mine?”.

Foto: Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).