Elevii cu vârste cuprinse între 8-14 ani din cinci școli din oraș au jucat astăzi baschet cu sportivii de la CSU Sibiu.
La acțiunea de promovare a baschetului în școli au luat parte toți jucătorii echipei sibiene, în afară de Radu Paliciuc (plecat la națională). Aceștia s-au împărțit pentru ca fiecare din cele cinci școli să se bucure de prezența galben-albaștrilor. Este vorba despre Liceul Teoretic ONISIFOR GHIBU, Şcoala Gimnaziala nr. 18, Şcoala Gimnazială nr. 1, Şcoala Gimnazială nr. 25 și Liceul Teoretic CONSTANTIN NOICA.
Marcel Davis, Mirel Dragoste, Tyler Laser, Dragoș Gheorghe, Bogdan Popescu, Andrei Petica, Lawrence Kinnard, Monyea Pratt, Daniel Banciu, Chris Cooper și Wilhelm Brosser au preluat rolul lui Dan Fleșeriu și au antrenat găștile de tineri entuziaști ai baschetului.
„E foarte bine că s-au apropiat de copii. Pentru ei e întradevăr ceva deosebit să poată juca baschet aici în sala de sport, alături de idolii lor de la CSU”, a spus Stela Ianiotescu, profesor de sport la Școala nr.18.
Atmosfera în sala de sport a fost ca cea din timpul meciurilor CSU de la Sala Transilvania. Cei care au stat pe margine au făcut galerie pentru colegii lor, iar micuții baschetbaliști s-au bucurat de fiecare coș înscris.
„A fost o experiență foarte faină. A fost un meci greu, intens, dar am câștigat la un punct diferență”, a spus unul din micii sportivi.
„Sunt fan CSU și a fost tare frumos să joc cu ei. M-am descurcat tare bine și chiar am și câștigat meciul”, a spus un altul.
Toţi elevii participanţi au primit și o listă cu şcolile şi echipele de baschet din Sibiu la care se pot înscrie pentru a urma o viaţă sportivă profesionistă.
„Nu e prima dată când facem asta și îmi place nemaipomenit energia aceasta cu care mă încarc de fiecare dată când fac așa ceva. Mi se pare extraordinar și din punctul meu de vedere e cel mai reușit proiect al asociației. Sper că aceste eforturi o să determine cât mai mulți copii să vină către baschet. Tocmai de aceea am și distribuit foi cu locurile unde pot să vină să facă antrenamente și sper să vină cât mai mulți. A ieșit chiar mai bine acum ca ultima dată și se vede că mulți dintre ei chiar au prins microbul”, a mărturisit Mircea Damian, membru al Asociației „Al 6-lea jucător”.
A fost o experiență frumoasă și pentru baschetbaliștii antrenați de Dan Fleșeriu. La Școala nr. 18, antrenori au fost Tyler Laser și Dragoș Gheorghe.
„Îmi doresc să fi putut să comunic mai bine cu ei. În rest, a fost chiar distractiv să joc baschet cu ei și e întotdeauna o plăcere să joc cu tinerii pentru că au o energie molipsitoare. Unii dintre ei vor fi viitorul baschetului, neapărat, pentru că noi îmbătrânim și trebuie să ne ia cineva locul”, a spus Tyler Laser.
Proiectul „Promovarea Baschetului în Şcoli” a fost demarat în 2006 de Asociația „Al 6-lea jucător” şi îşi propune să le atragă atenţia tinerilor asupra unei alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber, printr-o abordare directă şi exemplificativă.
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Transilvania , Liceul Teoretic Onisifor Ghibu , la scoala , Dan Fleseriu , Școala Gimnazială , Liceul Teoretic , Bogdan Popescu , Silvana Armat , Radu Paliciuc , App Image , Marcel Davis , Mirel Dragoste , Andrei Petica , Monyea Pratt , Chris Cooper , Tyler Laser , Wilhelm Brosser , Daniel Banciu , Lawrence Kinnard , Dragoș Gheorghe , Stela Ianiotescu , Şcoala nr 18 , Şcoala nr 25 , Mircea Damian , Promovarea Baschetului
Vizualizari: 3828
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 14 ore
Rotar
Acum 15 ore
EVREU