Joi,
23.09.2021
Parțial Noros
Acum
7°C

FOTO VIDEO. Avalanșă în Munţii Călimani. Un bărbat a fost salvat, o femeie a murit, iar al treilea salvamontist este încă dispărut

FOTO VIDEO. Avalanșă în Munţii Călimani. Un bărbat a fost salvat, o femeie a murit, iar al treilea salvamontist este încă dispărut

Actualizare 3. Căutările celui de-al treilea salvamontist surprins, vineri după-amiază, de avalanşă în Munţii Călimani, nu au fost reluate sâmbătă, din cauza riscului foarte mare de a se produce o nouă avalanşă.

Şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petrică Ariciuc, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în zonă a nins foarte mult şi s-a depus un strat nou de zăpadă. Riscul de a se declanşa o nouă avalanşă este foarte mare.

”În zona în care a avut loc avalanşa se întâlnesc două văi. Ieri a fost avalanşă pe Valea Mică, dar astăzi există riscul ca şi zăpada de pe Valea Mare, care este moale, să fie antrenată într-o nouă avalanşă. Am decis să nu continuăm căutările din cauza riscului foarte mare. Nu ştim deocamdată când se vor putea relua căutările”, a spus sursa citată

Actualizare 2. Sâmbăta dimineața, în jurul orei 01.30, căutările bărbatului prins de avalanșă în Călimani au fost oprite din cauza viscolului. Pompierul militar dispărut are 40 de ani și este soțul femeii moarte, descoperită vineri seara. Căutările vor fi reluate sâmbătă dimineața, în jurul orei 9.30.

Cei doi bărbaţi sunt pompieri militari în cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, care se aflau în timpul liber. Cei trei erau voluntari ai formaţiunii Salvamont Vatra Dornei şi mergeau să arboreze drapelul românesc pe munte, într-o misiune umanitară, scrie Obiectiv de Suceava.

salvamont avalansa 2 Ieri, în jurul orei 20:30 a fost găsită femeia, în vârstă de 30 de ani, fără funcţii vitale. În ciuda eforturilor depuse de paramedici, aceasta nu a mai putut fi adusă la viaţă.

Actualizare Echipele de salvare plecate pentru găsirea celor trei au găsit un bărbat şi o femeie, care însă este în stare de inconştienţă, fiind efectuate manevre de resuscitarea acesteia, scrie news.ro. Echipele de intervenţie continuă căutările pentru a descoperi şi cea de-a treia persoană, un bărbat, zona fiind luminată cu generatoare.

Potrivit Mediafax, bărbatul găsit este conştient şi cooperant, urmând să fie coborât trei kilometrui până la autospeciala SMURD. Pentru salvarea celor trei persoane suprinse de o avalanşă pe Vârful Pietrosu, judeţul Suceava, acţionează, în echipe mixte, 38 de pompieri, 9 jandarmi, 14 salvamontişti şi doi lucrători de la Rezervaţia Călimani, în total cu nouă autospeciale, o autoşenilată, o ambulanţă SMURD, un cuplu chinotehnic şi mai multe autoturisme de teren.

salvamont avalansa 3

Știre inițială. Trei salvamontişti din Vatra Dornei care încercau să urce tricolorul în Munţii Călimani, în zona Gura Haitii, au fost surprinşi de o avalanşă, rămânând blocaţi sub nămeţi, transmite corespondentul Mediafax.

Conform unor surse, cei trei salvamontişti au fost surprinşi de avalanşă în momentul în care încercau să urce în munţi, pentru a duce de Ziua Naţională tricolorul, moment în care au fost surprinşi de o avalanşă.

Cei trei salvamontişti sunt din Vatra Dornei, la ora transmiterii acestei ştiri fiind formate mai multe echipe de căutare care urmează să ajungă în zonă.

Până la această oră, unul dintre salvamontiştii a reuşit să ia legătura cu colegii de la bază şi să le transmită că a fost surprins de avalanşă, se află într-o zonă înconjurată de zăpadă şi nu ştie nimic de ceilalţi doi colegi ai săi.

Un turist a murit, tot astăzi, în urma unei avalanșe care a avut loc în Masivul Parâng, el fiind târât de zăpadă pe o lungime de aproximativ un kilometru, pe o vale îngustă și abruptă din zona Vârfului Cârja (2.405 m).

"Turistul, în vârstă de 38 de ani, a fost scos de prietenii lui din zăpada care l-a târât aproximativ un kilometru pe o vale îngustă și abruptă din zona Vârfului Cârja, Masivul Parâng. Bărbatul a fost găsit îngropat la un metru în stratul de zăpadă fără semne vitale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, citat de Agerpres.

Victima făcea parte dintr-un grup de trei turiști din București, care a plecat vineri dimineață într-o drumeție pe un traseu din Masivul Parâng. Ei au fost avertizați de salvamontiști că vremea nu este potrivită pentru drumeții pe munte, mai ales că în zonă era ceață.

foto Salvamont România

Comentarii

2 comentarii

el

Acum 3 ani

Tu mergi cu bmw nu?
Raspunde

Alzara 1918

Acum 3 ani

Indisciplină , neprofesionalism plătite mult prea scump .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus