La mulți ani, România! Sibienii plecați în străinătate: „Nu mă mai întorc niciodată“

Cu peste 3,4 milioane de români care au plecat să trăiască între granițele altor țări, România a ajuns să ocupe locul doi în lume în topul popoarelor migratoare, după Siria. De Ziua Națională, Turnul Sfatului a stat de vorbă cu câțiva dintre sibienii care au decis să trăiască în alte țări. Și toți spun că de întors în țară, nu se vor mai întoarce. Cu greu am găsit un sibian care să spună că, într-un anumit moment, s-ar putea să se gândească să se întoarcă în țară.

Marius e un sibian care acum are 35 de ani. În urmă cu 13 ani a părăsit orașul natal. Lucrează în Spania. „Mi-e dor mai mult de părinți, decât de România. La fel ca atunci când trăiam în țară, am un milion de motive să iubesc România și încă un milion pentru care o urăsc. Nu am plecat că mi-era bine și probabil din acest motiv nici nu mă întorc. Viața e grea aici, însă mă bazez pe mine, pe cine sunt eu și familia mea, pe ceea ce putem realiza noi. În țară aș depinde de foarte mulți oameni, de la tot felul de indivizi de la ghișee, până la toanele celor de la guvernare. Nu vreau să depind de alții. Mă simt român, sunt educat în țară, însă nu-mi mai văd viitorul acolo. Nu e ceea ce vreau de la viață. Și nici nu cred că se va schimba ceva. Ăștia suntem noi“, este mesajul lui Marius.

Doctorul

Lazea Tudor-Alin are 33 de ani și de aproape zece ani trăiește în Germania. La presiunile părinților a făcut facultatea de medicină ”Carol Davila” din București. A fost un student bun, însă nu unul extraordinar. A studiat pentru el și nu pentru note, lăsând suficient timp pentru distracțiile din ”Regie” și pentru jegul din ”P”-uri – cum sunt numite căminele de la Medicină. În ultimul an de studii a primit pe mail o serie de propuneri pentru continuarea studiilor în Germania, de la diverse firme care se ocupă cu plasarea de forță de muncă. A fost încântat. Practic, a trebuit doar să aleagă și toate examenele au fost floare la ureche. A avut timp inclusiv să ia lecții de limba germană câteva luni. Primii ani în Germania au fost groaznici. A lucrat la diverse spitale și clinici de stat din mediul rural. Unde există un nivel de dotare pe care țara noastră nici peste zece ani nu-l va atinge. Din punct de vedere profesional a avut ocazia să folosească aparatură de ultimă generație și să câștige într-o lună bani pe care în România i-ar fi câștigat în șase sau opt luni de muncă. Foștii lui colegi de facultate care au rămas în țară aveau un venit lunar sub salariul mediu. Adaptarea la rigoarea nemțească și singurătatea au fost crunte. Și-a găsit un loc în comunitatea medicilor din regiunea respectivă, avea mai mulți bani decât putea cheltui și muncea enorm de mult, însă nu era deloc fericit. Nu-i lipsea România, ci apropierea sufletească.

A schimbat mai multe mașini puternice, se consola în gardă de Crăciun făcând cumpărături online de mii de euro și când avea ocazia pleca cu prietenii de conjunctură la petreceri prin diverse colțuri ale Europei. În România venea cât de des putea.

Cu timpul, lucrurile s-au așezat. În fiecare an salariul i-a crescut, a devenit un doctor respectat și apreciat, iar noii prieteni s-au cernut de la sine. Astăzi are oferte de angajare de la spitale mari și își alege singur unde și cât muncește. De aproape doi ani este căsătorit cu o nemțoaică și așteaptă primul copil. Trăiește cea mai fericită perioadă a vieții, de până acum. În România vine cam o dată pe an, să-și vadă familia și prietenii. A primit cetățenia germană și spune că nu se va mai întoarce niciodată în România. Poate doar dacă găsește vreun partener alături de care să deschidă o afacere și în care să investească. Germania i-a oferit un nivel de trai incomparabil mai bun. Când joacă naționala de fotbal a României se uită la meci și ține cu România. Când joacă naționala Germaniei nici nu știe. Limba o vorbește atât de bine că nici nemții nu-și dau seama că nu-i nativ. Nu-și mai traduce cuvintele în minte, ci gândește direct în germană. Și-a păstrat totuși umorul și înjurăturile românești. Pe care le-a folosit cu prisosință când a stat ore în șir la coadă ca să voteze cu Iohannis. Ziua Națională a României aproape că nu mai are nicio însemnătate pentru el, deși spune oriunde merge că este român.

Cu toți cei trei copii. ”Înapoi? Not in this lifetime!”

„De când eram adolescent visam să plec din țară. Visam la lumea de peste ocean, aia din filme. Visam la SUA, Canada sau chiar Noua Zeelanda sau Australia. Când mi-am cunoscut viitoarea soție și ea se gândea la același lucru, doar că ea voia ceva mai aproape. Voia să se urce într-un avion și să fie «acasă» în maxim două ore. Timpul a trecut, am terminat amândoi școala, ne-am căsătorit, ne-am luat apartament cu credit pe 30 de ani. Apoi, au apărut copiii“, își începe povestea Adrian.

Odată cu apariția copiilor, Adrian spune că s-a întâlnit cu ”sistemul”, întâlnire determinantă pentru viitorul familiei sale în România. ”Dar ce e acest sistem? E un tot unitar de oameni, concepții, mentalitate, piedici, șpăgi, pile, fițe, ură, umilință. Sistemul e reprezentat de doctorul ăla nenorocit care a chinuit-o pe soția mea zile întregi. Însărcinată fiind în 40 de săptămâni, într-un spital trist și întunecat, pe un pat ruginit și cu lenjerie murdară și ruptă, a așteptat să fie... băgată în seamă. Probabil că nu am dat ce trebuie cui trebuie... Sistemul e grădinița unde trebuie să aducem de acasă hârtie igienică, săpun și detergent de vase. E școala unde învață la ora de religie cum să se închine și să pupe veștmintele preotului. Sistemul e funcționara aia scârbită de viața de la primărie de unde încerci să obții o autorizație de construire. Sunt foarte multe de spus aici și nici măcar n-am ajuns la viața politică. Ura noastră față de acest sistem creștea pe zi ce trece, dar, cu toate acestea, visul nostru de a pleca departe s-a cam stins. Aveam amândoi joburi decente, am început să ne construim o casă. Apoi, de nicăieri, a apărut această oportunitate, să mă mut cu job-ul din Sibiu la München, în cadrul aceleiași firme. Nu am ezitat nici măcar o clipă, iar câteva luni mai târziu eram deja mutat. Mai întâi eu, apoi restul familiei”, este descrierea – pe scurt – a plecării lui Adrian și a familiei sale.

Spune că s-au acomodat foarte ușor. ”Oameni relaxați, marea majoritate (mai ales cei trecuți de 40 de ani) vorbesc engleza. Funcționarii publici chiar te ajută. Copiii s-au adaptat și ei foarte ușor, probabil și din cauză că au învățat limba în mai puțin de un an”. Nici Adrian, nici soția și nici copiii nu regretă decizia de a pleca și spun că se simt integrați cu adevărat în noua țară. În care s-ar întoarce cu o condiție: să se schimbe mentalitatea oamenilor. ”Ceea ce e greu, foarte greu. Un proces de foarte lungă durată, generații poate. Deci, not in this lifetime”, concluzionează Adrian.

Atât el, cât și soția sa au votat la fiecare scrutin național. La ultimele prezidențiale erau în vacanță. Cu copiii alături, au stat șapte ore la coadă, până să apuce să voteze.

Un fel de ”poate”

Cristian Buzea are 26 de ani și a plecat de mai bine de jumătate de an în Germania pentru a munci. Deși nu a fost o decizie ușoară, criza situației politice l-a determinat să o ia de la capăt cu munca, deși domeniul de activitate i-a rămas același: web developer. „Ca să fiu foarte sincer, actualul Guvern m-a influenţat foarte mult în această decizie. Eu sper şi îmi doresc ca în doi ani să mă întorc în Sibiu. Simţeam nevoia de o schimbare pe plan profesional. Îmi doream să evoluez, să învăţ lucruri noi, dar simțeam și că în România uneori nu eram respectat ori apreciat, nu pentru cât efort depuneam. Aici am descoperit o altă lume, deşi domeniul de activitate e același. Sper să reuşesc în viitor să-mi deschid firma mea în Sibiu şi să pun în practică tot ce învăţ aici, în special pe partea de organizare şi lucrul cu oamenii. Mai ales că am continuat colaborarea cu mai multe firme locale din oraș. În ţară, lucram uneori șapte zile pe săptămână şi mai bine de 12 ore/zi, dar cu toate acestea, erau perioade când financiar eram la limită. Mereu am simţit că statul nu îşi doreşte ca tinerii să fie independenţi, drept urmare le pune tot felul de piedici”, consideră Cristian. Care are și câteva borne care, odată atinse, l-ar convinge că țara se îndreaptă într-o direcție bună. ”Îmi doresc să văd că educaţia şi sănătatea sunt prioritare, nu condițiile deţinuţilor şi legile justiţiei. Atunci am să ştiu că ţara merge în direcţia bună”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro