15 copii din centrele de plasament din jurul Sibiului au avut ocazia, ieri, să fie directori la DGASPC. Toți au fost încântați și, pe viitor, și-ar dori să ajungă într-o astfel de funcție.
Cei 15 copii înscriși în concursul pentru ocuparea funcției de director al DGASPC pentru o zi au fost de la Turnu Roșu, Orlat și Agârbiciu. Ieri, de sfântul Nicolae, și-au petrecut toată ziua în prezența Laurei Vîlsan, directorul DGASPC.
Au participat la ședințe și întâlniri, au cunoscut activitatea instituției și au aflat cum se derulează o zi la Direcție. Iar, la final, au fost premiați cu diplome și mici pachete.
Copiii au avut vârste cuprinde între 10 și 18 ani și toți se declară încântați. Am învățat multe lucruri și ne-a plăcut. Mi-ar plăcea într-o zi să devin director”, spun aceștia.
„Eu am vrut să ascult părerea celor mai competenți specialiști ai noștri. Din răspunsurile pe care mi le-au dat, mi-am dat seama că acești copii au un potențial mare. Dacă vă întrebați dacă mi-am ales directorul, vă spun sincer: toți. E o concurență acerbă, 15 pe loc. Eu când am dat examen am avut doar un contra candidat. Toți copiii din centrele de plasament au un potențial uriaș”, spune Laura Vîlsan, director DGASPC.
Pe lângă asta, directorul mărturisește că unele lucruri pe care le-a auzit de la copii au emoționat-o. „Sfaturile pe care le-am primit de la ei le-am găsit extrem de pertinente și emoționante. Foarte multe dintre ele, sincer, chiar m-au impresionat până la lacrimi. În momentul în care un copil îmi spune că ar dori o mamă pentru fiecare dintre noi, despre ce mai discutăm? Ceea ce am realizat, este că au nevoie foarte mare de afecțiunea noastră, de atenție și mai puțin contează zidurile, pereții și alte lucruri materiale”, mai spune directorul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnu Roșu , Laura Vîlsan , Laurei Vîlsan
Vizualizari: 1954
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Newman
Acum 10 ore
Ron
Acum 11 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil