532 de cereri pentru acordarea ajutorului la încălzire au fost depuse până la finalul lunii noiembrie. Dintre acestea, 512 au fost aprobate, cele mai multe fiind pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale.
Data până la care s-au putut depune dosare pentru a beneficia de ajutor pentru întreg sezonul rece (noiembrie 2017-martie 2018), a fost 20 noiembrie 2017. Serviciul Asistență Socială preia în continuare cereri, dreptul la acest ajutor urmând să se constituie începând cu luna în curs, dacă cererea este depusă până în data de 20, sau cu luna următoare, dacă cererea este depusă după data de 20.
Un total de 512 cereri au fost aprobate, aceste persoane cu un venit maxim de 615 lei urmând să primească ajutor la încălzire.
În funcție de sursa de încălzire a locuinței, situația se prezintă astfel:
- 458 de cereri pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, din care au fost aprobate 438;
- 32 de cereri pentru încălzirea locuinței cu lemne, din care au fost aprobate 31;
- 14 cereri pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, din care au fost aprobate 14;
- 28 de cereri pentru încălzirea locuinței cu energie termica, din care au fost aprobate 27.
- să aibă domiciliul sau reședința în municipiul Sibiu
- venitul net pe membru de famile să nu depășească suma de 615 lei
- să fie proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitaţie, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune sau de titularul contractului de închiriere.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Serviciul Asistenţă Socială
Vizualizari: 761
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ionut Popescu
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
DB
Acum 1 oră
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Barosanu