Joi,
13.02.2025
Innorat
Acum
5°C

Doar 15 km de autostrada finalizați în 2017. Care este stadiul lucrărilor pe toate șantiere țării

Doar 15 km de autostrada finalizați în 2017. Care este stadiul lucrărilor pe toate șantiere țării

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recepţionat 15,4 kilometri de autostradă, lungimea totală a şoselelor de mare viteză ajungând la 748. Alţi 21 de kilometri sunt aproape finalizaţi, dar încă nu pot fi daţi în folosinţă, a anunţat duminică, într-un comunicat, CNAIR.

„În luna martie 2017, CNAIR SA a recepţionat primii 15,4 km de autostradă din acest an, pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Pe trei dintre secţiuni (A, B, C) şi la Nodul Margina, a fost deschisă circulaţia doar după ce CNAIR SA a efectuat expertize tehnice privind calitatea lucrărilor executate, iar constructorului (Asocierea Salini Impregilo SpA – S.E.C.O.L. SpA), i s-a cerut să ofere o garanţie suplimentară de patru ani, pentru anumite lucrări. Din decembrie 2015, aceasta a fost practic prima inaugurare a unui nou segment de autostradă şi a făcut ca numărul de km de şosea de mare viteză pe care se circulă acum în România să ajungă la 748”, se arată în comunicatul CNAIR.
În luna noiembrie a acestui an au fost recepţionaţi încă 8,7 km de autostradă, pentru sectorul Gilău-Nădăşelu.
„Acest sector va fi însă deschis circulaţiei doar anul viitor, după finalizarea lucrărilor începute tot în 2017 la podul care va traversa Someşul Mic, în continuarea A3, spre Câmpia Turzii. Lucrările la acest pod stagnau încă de la rezilierea contractului cu compania americană Bechtel, pe Autostrada Transilvania. Prin noua strategie de abordare a proiectelor, adoptată în 2017, CNAIR SA a reuşit să deblocheze documentaţia şi să semneze în luna octombrie anul acesta contractul, cu un antreprenor care a reluat lucrările. Se estimează astfel că acest obiectiv va fi deschis circulaţiei în luna august a anului viitor”, menţionează CNAIR.
În ceea ce priveşte lucrările la proiectele de autostrăzi aflate în execuţie „s-a obţinut anul acesta un important progres pe majoritatea şantierelor. Aceasta şi datorită strategiei CNAIR SA, care începând din acest an a decis să urmărească atent şi permanent evoluţia lucrărilor pe şantiere”. Compania precizează, că „deşi este mai puţin vizibilă pentru opinia publică, evoluţia lucrărilor se transpune practic tot în km de autostradă construiţi. O mare parte din lucrările începute cu ani în urmă au avut în 2017 cel mai mare progres”.

Dintre toate proiectele de autostrăzi aflate în construcţie în acest moment, cel mai avansat este lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, care la ora actuală este aproape finalizat.

„Pornite de la un stadiu de 65%, la începutul anului, lucrările au evoluat anul acesta cu 35%. Circulaţia pe acest lot ar fi putut fi deja deschisă dacă Antreprenorul ar fi executat toate lucrările aşa cum prevedea proiectul. Însă CNAIR SA a fost nevoită să amâne pentru luna ianuarie 2018 recepţia la finalizarea lucrărilor pe acest lot, după ce comisia de pre-recepţie a constatat la faţa locului că există o serie de lucrări nefinalizate sau care nu au respectat proiectul tehnic. Din păcate, aceste probleme au făcut practic imposibilă recepţia finală a lotului de 12,45 km, potrivit actualei legislaţii în domeniu”, mai arată CNAIR.
Lotul 4 al aceleiaşi autostrăzi a pornit de la un stadiu fizic al lucrărilor de 60% în luna ianuarie şi a ajuns acum la 95%, înregistrând anul acesta un progres de 35%. Potrivit CNAIR, „inclusiv acest sector de autostradă urmează să fie recepţionat anul viitor, după finalizarea tuturor lucrărilor”.

O evoluţie semnificativă (32%) s-a înregistrat anul acesta şi pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, unde stadiul lucrărilor a ajuns la 48%, faţă de 16%, în ianuarie 2017. CNAIR preconizează că şi acest lot va putea fi deschis circulaţiei anul viitor. „Pe aceste loturi de autostradă contractele au fost semnate în anul 2014, iar evoluţia medie anuală a lucrărilor a fost cuprinsă, până la inceputul anului 2017, între 16% şi 22%”.

În continuare, „lucrările la lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva au evoluat cu 25% anul acesta, pornind de la 48% în luna ianuarie şi ajungând la un progres fizic de 73% la ora actuală. Acest lot putea fi mult mai avansat, dacă în anii anteriori ar fi fost soluţionată problema peşterii cu lilieci de la Şoimuş, care a ţinut practic în loc antreprenorul o lungă perioadă de timp”, mai arată CNAIR.

„Tot prin schimbarea modului de abordare a problemelor, CNAIR SA a reuşit în 2017 să obţină relocarea liliecilor din peştera respectivă şi astfel în luna septembrie să poată acorda constructorului permisiunea legală de a relua lucrările în zonă. Contractul pentru acest proiect a fost semnat în anul 2013, iar evoluţia medie anuală a lucrărilor, până în luna ianuarie 2017, a fost de 12%”, se menţionează în comunicat.
În ceea ce priveşte autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj-Oradea, lucrările pe sectorul Ogra-Iernut au evoluat de la 0% la începutul anului, până la 36% în acest moment. Contractul a fost semnat în anul 2016. „Sectorul Iernut-Cheţani, al aceleiaşi autostrăzi, a evoluat de la 0% la 20% anul acesta, iar sectorul Cheţani - Câmpia Turzii, a înregistrat un progres de la 0% la 5%. Aceasta în condiţiile în care autorizaţiile de construcţie au putut fi eliberate pentru cele două sectoare abia în luna mai, respectiv luna noiembrie a acestui an, după eliminarea unor blocaje create în anii anteriori”, menţionează CNAIR.

Lungimea însumată a acestor trei sectoare ale autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, depăşeşte 37 de kilometri.

Tot pe autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, lucrările pe sectorul Ungheni-Ogra, cu o lungime de aproape 10 km, au progresat anul acesta de la 17% la 60%, înregistrându-se de la începutul anului 2017 o evoluţie de 43 de procente. Contractul pentru acest proiect a fost semnat în ianuarie 2016, iar până în ianuarie 2017 progresase cu doar 17 procente.

Pe sectorul Gilău-Nădăşelu, care la începutul anului înregistra un progres fizic de 87%, lucrările au fost deja finalizate şi recepţionate. Contractul pentru sectorul Gilău-Nădăşelu a fost semnat în anul 2014, iar media anuală a lucrărilor, până la 1 ianuarie 2017 a fost de 29%.

Pe secţiunea Bucureşti-Ploieşti a autostrăzii Bucureşti-Braşov, lucrările dintre nodurile rutiere de pe Centura Bucureşti şi de la Moara Vlăsiei au progresat de la 21% la 65%, după ce problemele care blocau proiectul au fost soluţionate definitiv în luna iulie, astfel încât lucrările să poată continua la pasajul peste calea ferată Bucureşti-Constanţa.

 „Rata de progres a lucrărilor a fost de 44%, faţă de evoluţia de doar 21 de procente, calculate de la semnarea contractului, în luna februarie a anului 2016”, mai arată CNAIR.
„De altfel, încheie CNAIR, în anul 2017 nu au putut începe lucrări la proiecte de anvergură, în principal din cauză că în anii anteriori nu au fost promovate în licitaţie publică astfel de obiective, atât din cauza absenţei unei strategii coerente, cât şi ca urmare a lipsei de asumare a unor decizii”.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

#Ajunge cu pesede

Acum 7 ani

Într-adevăr urmarind bugetele de investiții este o reușită spectaculoasă. Am înțeles că de la anu o să construim un nou tip de autostradă cu o bandă pe sens, pavata cu pământ care practic "crește" singură în funcție de unde merge scraperul. Mult mai ieftine de făcut și cu aceeași calitate!
Raspunde

Nicoleta din V Aurie

Acum 7 ani

Vreau autostrada non stop Sibiu - München !!
Raspunde

Ajunge cu toata clasa politica

Acum 7 ani

Ajunge cu toate partidele - suntem condusi de alogeni si oamenii lor fiind selectati din coruptii tarii cum sa mai progresam .
Raspunde

florin

Acum 7 ani

pentru 15 km autostrada intr-un an, ministrul transporturilor trebuie sa isi dea demisia si sa isi depuna cv-ul la cules castraveti.
Raspunde

SORIN

Acum 7 ani

Eu cred ca este gresit titlul articolului ;Doar 15 km de autostrada finalizați în 2017.....Bla....Bla,,,Cred ca este vorba de cei !5 Km din autostrada Lugoj Deva .lot 2 care din cate stiu au fost finalizati anul trecut (2016) iar inaugurarea a fost amanata pana anul acesta.Probabil ca sa aiba PSDacii cu ce se lauda....Sau poate este vorba de 15 Km din autostrada Caracal Dragasani..?????
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus