Actualizare ora 16:00
Căutările au fost sistate din cauza condițiilor meteo nefavorabile și vor fi reluate mâine dimineață la ora 8:00.
Actualizare
Întrucât mașina nu a fost găsită încă, pompierii au solicitat și intervenția scafandrilor de la ISU Hunedoara. Trei scafandri caută în prezent automobilul despre care se spune că ar fi căzut azi-noapte în apele Râului Olt.
Polițiștii sibieni prezintă firul întâmplărilor care au dus la ipoteza conform căreia o mașină ar fi ajuns azi-noapte în Olt. Conform acestora, un conducător auto a semnalat la 112 că o mașină care ar fi intrat în depășire în jurul orei 23, în afara localității Boița, s-ar fi răsturnat imediat după, în râu. Totodată, polițiștii solicită ajutorul cetățenilor pentru a descoperi, în cazul în care evenimentul nefericit chiar a avut loc, cine sunt persoanele din autoturism.
„În fapt, conducătorul auto care a apelat 112 a precizat că, în timp ce se deplasa pe direcția Sibiu – Vâlcea, la km. 248+900 m, în afara localității Boița, a fost depășit de un autoturism marca BMW, înmatriculat în județul Bacău, de culoare închisă, condus cu viteză și despre care presupune că ar fi căzut în râul Olt.
Echipajele de poliție rutieră și cele din cadrul I.S.U. Sibiu s-au deplasat în zonă și au demarat căutările până în jurul orei 04,30, fără însă a găsi autoturismul în cauză.Căutările în albia râului Olt au fost reluate în dimineața zilei de 18 decembrie, începând cu ora 10,30, și sunt în derulare și la ora redactării acestui comunicat, ora 12,00.
În acest context, adresăm cetățenilor rugămintea de a semnala orice dispariție sau întârziere nejustificată a persoanei sau persoanelor care s-ar fi putut afla în autoturismul în cauză, marca BMW, înmatriculat în județul Bacău, prin contactarea de urgență a celei mai apropiate unități de poliție sau apelarea 112.
De asemenea, în ipoteza fericită că evenimentul nu se confirmă, rugăm presupusul conducător auto care a circulat în zona și la ora precizate, să contacteze de urgență Centrul Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție al Jud. Sibiu, telefon 0269/208205”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Sibiu.
Știre inițială
Căutările mașinii despre care se crede că ar fi căzut în Olt continuă și la acest moment. Până la orele amiezii nu s-a găsit niciun indiciu al vreunui automobil în râu. Echipajele se află în acest moment cu două bărci pe Olt, dar căutările continuă și de la sol.
La această oră, mai multe echipaje ale ISU Sibiu caută un autoturism ce ar fi căzut în Olt azi noapte. În jurul orei 1:45, un apel la 112 anunța că un autoturism a căzut în apă, la Boița. Echipajele s-au îndreptat înspre kilometrul 248 al DN7 unde s-ar fi întâmplat acest lucru, însă reprezentanții ISU nu au găsit încă nimic. În această dimineață, căutările s-au reluat.
„Căutarea posibilei mașini căzute în Olt se continuă. Se intervine cu o autospecială, un autocamion, doua bărci, o autospecială de Descarcerare și o ambulanță Smurd”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Râului Olt , Centrul Operațional
Vizualizari: 3580
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C