Turiștii care vor o experiență cu adevărat hibernală au opțiunea Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, singura zonă din România unde stratul de zăpadă depășește, astăzi, 130 de centimetri.
Totuși, o vizită aici nu este un chilipir. Cu mașina se poate ajunge doar până la Bâlea Cascadă, de unde vizitatorii sunt obligați să urce cu telecabina. Biletul costă 30 de lei de persoană, pentru urcare și alți 30 de lei pentru coborâre. Singurii care scutesc banii pentru biletul înapoi sunt schiorii, care coboară pe versantul muntelui, înapoi la cascadă. Copiii sub 12 ani plătesc alți 30 de lei, biletul dus-întors. Așadar, doar drumul ajunge la 150 de lei.
Biletul de vizitare a Hotelului de Gheață este, anul acesta, alți 15 lei de persoană (10 lei pentru copii).
Zona Bâlea Lac are două cabane cu restaurant, unde turiștii pot lua masa sau pot bea un ceai cald. Peisajul este spectaculos și merită o vizită, cel puțin într-un an cu atât de puțină zăpadă, ca acesta. La peste 2.000 de metri altitudine, este omăt suficient pentru bătăi cu bulgări și oameni de zăpadă, activități care fac mai ales deliciul celor mici.
Totuși, amatorii sporturilor de iarnă trebuie să ia în considerare că aici nu sunt pârtii amenajate, iar cei care se încumetă pe versanți trebuie să ceară sfatul echipei de permanență Salvamont, în legătură cu stabilitatea stratului de zăpadă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: vacanță , Bâlea Cascadă , Mircea Baniciu , Zona Bâlea Lac , turisti , hotelul de gheata , telecabină , Bâlea Lac , strat de zapada , zapada , Plus Bâlea , sporturi de iarnă
Vizualizari: 14538
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Sibian
Acum 5 ore
Sibian
Acum 7 ore
Noboby
Acum 7 ore
Ole, oleee, oleeee, oleeeee!