Cu un banner pe care scria ”Respingeți legile Justiției” în față, câteva de sibieni s-au reunit din nou în Zona liberă de corupție, după cum a fost denumit spațiul din fața sediului PSD Sibiu, zonă în care se desfășoară – în fiecare zi – câte un protest #vavedemdinSibiu.
La prânzul zilei de sâmbătă, 13 ianuarie, cele câteva zeci de protestatari au adus cu ei cărți ale căror titluri reprezintă mesaje către actualul putere politică. ”De ce este România altfel”, ”Arta magică a durutului în cot”, ”Și eu am trăit în comunism” sau chiar ”Bătălia pentru viitor” scrisă de fostul președinte al PSD, Adrian Năstase, s-au numărat printre titlurile aduse de oamenii care, timp de aproximativ 15 minute, au stat în tăcere în fața sediului de partid.
O parte din cei prezenți au purtat și biletele de tren către București, unde vor să ajungă pe 20 ianuarie pentru a participa la un anunțat protest împotriva modificării legilor Justiției. De altfel, reprezentanții comunității #vavedemdinSibiu îndeamnă sibienii să meargă în număr cât mai mare în Capitală. ”No, hai! În 20 ianuarie, toate drumurile duc la București! O parte din comunitatea Vă vedem din Sibiu urcă în tren și se alătură protestului masiv din București. Acum e momentul să acționăm, când legile Justiției ajung la Curtea Constituțională și la Președinte, și când se încheie vacanța parlamentară. Vor veni oameni din toată România, așadar vă încurajăm să veniți cât mai mulți”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook #vavedemdinSibiu.
Deplasarea se va face cu trenul de sâmbătă, 20 ianuarie, a cărui plecare din Sibiu este programată pentru ora 06:43 (12:05 sosire în Gara de Nord), întoarcerea urmând a fi programată de fiecare în parte, după cum dorește. ”Protestele Vă vedem din Sibiu au rezistat peste o lună în stradă, în Zona liberă de corupție Sibiu. E momentul acum să ne adunăm forțele și să protestăm la km 0 din România! Hai și tu!”, mai îndeamnă protestatarii din Sibiu.
Sursa foto: Facebook #vavedemdinSibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Adrian Năstase , Protestele Vă , Curtea Constituţională , Ministerului Justiției , #vavedemdinsibiu , Pentru Sibiu , proteste
Vizualizari: 1951
Ultimele comentarii
Acum 8 minute
@Emil
Acum 59 minute
Z
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
...
Acum 2 ore
Emil