Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
17°C

Turul Ciclist al României 2018 programează două etape prin Sibiu

Turul Ciclist al României 2018 programează două etape prin Sibiu

Federaţia Română de Ciclism a primit în 2018 unul dintre cele mai mari bugete din ultimii ani de la Ministerul Tineretului şi Sportului, suma de 2.615.000 de lei, anunţă pe site-ul său oficial forul naţional, care va organiza în acest an şi Turul României, în anul Centenarului Marii Uniri.

FRC precizează că în 2017 a beneficiat de finanţare doar pe ultimele şase luni ale anului, iar suma primită a fost de 424.100 de lei.

''Actuala alocare bugetară ne va ajuta să punem în aplicare planurile prevăzute în agenda naţională 2017-2021, cu care actuala echipă de conducere a câştigat alegerile de anul trecut'', a declarat Traian Goga, secretar general al FRC.
Turul României va fi organizat în acest an în perioada 18-23 septembrie şi va cuprinde cinci etape. Competiţia este inclusă în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale, la categoria 2.1. Startul se va da de la Alba Iulia, iar sosirea este programată în Bucureşti.
''Principalele puncte de reper ale FRC în acest an vor fi etapele de Cupa României la toate disciplinele, construirea unui calendar competiţional bogat al loturilor naţionale, sprijinirea cluburilor care au echipe de copii, cadeţi şi juniori şi, nu în ultimul rând, organizarea Turului României. De asemenea, FRC va continua să organizeze cursuri de antrenori şi de arbitri'', a mai spus Goga.
Cheltuielile pentru organizarea competiţiei fanion a ciclismului românesc se ridică la aproximativ 250.000 de euro, la care se vor adăuga sumele necesare pentru ca Turul să poată fi transmis pe un post cu acoperire cel puţin naţională, menţionează federaţia.

Seria de concursuri Cupa României a debutat anul trecut, iar în 2018 acest program va fi extins. ''Cupa României este un punct esenţial pentru dezvoltarea ciclismului românesc'', mai spune Traian Goga. Pentru acest an, planurile FRC sunt de a extinde Cupa României şi la şosea (seniori, juniori şi cadeţi) şi la bike trial.

FRC are în plan ca în această primăvară să organizeze trei curse de şosea de tip criterium, dar intenţionează să reia şi cursele de pe Velodromul Dinamo, a cărui situaţie rămâne în continuare incertă. De asemenea, FRC şi-a depus candidatura pentru organizarea Campionatului Balcanic de XCO, programat în luna iunie.

Programul provizoriu al Turului României 2018:

Etapa 1, 19 septembrie: Alba Iulia - Blaj - Sibiu

Etapa 2, 20 septembrie: Sibiu - Făgăraş - Râşnov

Etapa 3, 21 septembrie: Braşov - Târgu Secuiesc - Mărăşeşti - Focşani

Etapa 4, 22 septembrie: Buzău - Ploieşti - Târgovişte

Etapa 5, 23 septembrie: Circuit Bucureşti - în jurul Palatului Parlamentului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus