Muzeul ASTRA a anunțat că s-a dat oficial startul înscrierilor la faza județeană a olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”. Așadar, până pe 14 martie, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani pot să se înscrie la competiție.
Tema ediției din acest an este „Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918”, iar etapa județeană a concursului va avea loc în perioada 27-29 martie, între orele 9:00 și 15:00, în corpul B al Bibliotecii Județene Astra, la etajul 5.
Program:
Ziua I/ 27 martie 2018 – secțiuni: țesut, cusut / brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă
Ziua 2/ 28 martie 2018 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă
Ziua 3/ 29 martie 2018 – secțiuni: prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti
Reprezentanții Muzeului ASTRA aduc la cunoștința publicului și condiţiile de participare la olimpiadă.
- copii trebuie să aibă vârsta între 6-18 ani, iar aceștia să se manifeste, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban
- echipele selectate în prealabil la faza pe unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare UNITATE ŞCOLARĂ şi/sau CONEXĂ POATE FI REPREZENTATĂ DE UN NUMĂR DE TREI ELEVI – selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă – pentru unul din meşteşugurile tradiţionale
- un elev va participa în cadrul concursului la o singură secţiune
- concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul concursului
la secțiunile pictat icoane pe sticlă și pictat icoane pe lemn concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme iconografice: la alegere: Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul sau Sfântul Mare Ierarh Nicolae – secțiunea pictat icoane pe sticlă; la alegere: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtător de Biruință sau Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir – secțiunea pictat icoane pe lemn.
- suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului
- elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei
- materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori
- prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular
- lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul original al tradiţiei populare
Înscrieri se pot face până în data de 14 MARTIE 2018 la
- Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, str. Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202, fax. 0269/210817, e-mail: [email protected] în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean,
- Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel. 0756/085780, fax 0269/202411, e-mail: [email protected], în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Mică , Complexul Naţional Muzeal , Lucian Blaga , Marea Unire , Elena Găvan , Bibliotecii Județene Astra , Daniela Muntean , Reprezentanţii Muzeului Astra , Sfântul Mare Ierarh Nicolae , Sfântul Mare Mucenic Dimitrie , Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesv
Vizualizari: 1388
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
Muresan
Acum 54 minute
Profu
Acum 59 minute
@JFK
Acum 1 oră
???
Acum 1 oră
Militia tot militie a ramas ...