Duminică,
27.11.2022
Innorat
Acum
2°C

Prima Casă 2018. Programul va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare

Prima Casă 2018. Programul va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunță lansarea Programului Prima Casa 2018, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire pentru plafonul de 2 miliarde lei.

În premieră, în acest an alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi în Programul Prima Casă a fost realizată cu aplicarea criteriilor şi procedurii de evaluare a activităţii desfăşurate de  finanţatori în anul 2017 , în funcție de ponderea garanțiilor acordate de fiecare finanțator în totalul garanțiilor acordate în cadrul programului în anul precedent, potrivit unui comunicat la instituției remis vineri. ”Se asigură astfel implementarea unui criteriu calitativ, de optimizare a procesului de accesare a programului de către beneficiari”, spun oficialii acesteia, citați de digi24.ro

Programul Prima Casă 2018 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare : Bancpost, Banca Comercială Română, BRD–Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Unicredit Bank.

Noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenției statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, anunțată prin Strategia Programului Prima Casă  2017 – 2020. Statul a anunțat micșorarea continuă a plafonului destinat garantării până la închiderea programului în următorii ani.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus