Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Neagu: Avem 27 de ministere și peste 130 de secretari. De două ori mai mult decât în Germania

Neagu: Avem 27 de ministere și peste 130 de secretari. De două ori mai mult decât în Germania

Deputatul PNL Nicolae Neagu a vorbit de la tribuna parlamentului despre lipsa unui buget satisfăcător pentru investiții și numărul mult prea mare de funcționari în ministere. ”Observ însă cu îngrijorare că în anul centenarului României moderne, cheltuielile destinate investițiilor însumează doar 38,5 miliare lei, reprezentând aproximativ 4,2% din PIB. Adică declarativ și planificat mai mult decât contraperformanța din 2016 când România a realizat doar 3,5% din PIB investiții publice, dar totuși cel mai mic procent din 2006 încoace, când media procentului investițiilor publice era între 6-6,5%. Deci prin legea bugetului de stat pe anul 2018, Guvernul României, al majorității PSD-ALDE, nu și-a propus să persevereze în alocarea de fonduri publice pentru dezvoltarea țării – autostrăzi, școli și spitale pentru înțelesul tuturor – ci să stimuleze consumul, începând chiar cu aparatul guvernamental central, împovărat de greutatea celor 27 de ministere și peste 130 de secretari de stat. Adică fix de două ori mai multe ministere și mai mulți secretari de stat decât Germania, care are 13 ministere și 33 secretari de stat”, a semnalat Neagu.

Liberalul consideră că investițiile preconizate în bugetul României, în anul 2018, sunt insuficiente în raport cu necesitățile acumulate în timp. ”Această lipsă de viziune a perspectivei de dezvoltare sănătoasă și durabilă a României, se întărește  din păcate prin măsurile, multe dintre ele aberante ale așa-zisei Revoluții fiscale, diminuând prin lege și investițiile publice ale unităților teritorial- aministrative ale județelor. Se observă diminuări de fonduri la capitolele de cheltuieli pentru investiții în bugetele majorității comunelor și orașelor din județul Sibiu, inclusiv ale celor două municipii: Sibiu și Mediaș, precum și a Consiliului Județean Sibiu. Deficitele majore vin din efectele noului Cod fiscal asupra veniturilor, de aceea  PNL insistă că cel puțin impozitul pe venit să fie sursă integrală de venit pentru comune, orașe, municipii și consilii județene”, a mai spus deputatul.

”Soluția corectă este diminuarea arhitecturii guvernamentale, mai puține ministere, mai puține agenții și descentralizarea deciziilor către comune, orașe, consilii județene și impunerea unui prag minim de 6% din PIB pentru investiții publice. Până atunci însă, vom trăi cu speranța că investițiile majore din județul Sibiu vor rămâne în preocuparea Guvernului PSD-ALDE, mai ales că avem un ministru sibian în Guvernul României. Vom vedea cât contează această prezență pentru autostrada  Sibiu-Pitesti, centura ocolitoare a Municipiului Mediaș, noul spital de urgență Sibiu, domeniul schiabil de la Bâlea sau proiectele primăriilor sibiene prin Ministerul Dezvoltării”.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Cl. Anul politic

Acum 6 ani

Și mai mulți bani pentru Metalcar, poate reușim să-l salvăm, iar apoi vom bea o bere locală. Sadu sau Trei Stejari ?
Raspunde

un prost

Acum 6 ani

Daca-I vorba de BEUTURA stai ca viu si io
Raspunde

dancp2

Acum 6 ani

nu bem bere ca e romaneasca! bem whiziki ca astai place lui herr direptor de metalcar pacat ca nu ajung toti betivii in parlament atunci sa vedeti legile justitiei si altele votate intre 2 paharele,cam in 3 - 4 min toate
Raspunde

un prost

Acum 6 ani

Mai bine ar fi sa avem 130 de ministere si 27 de secretari Ce zici ????? Nu sunt DISTEPT ???? sIGUR CA SUNT MAI nea NEAGULE
Raspunde

Romanul

Acum 6 ani

Ptiu cand il vad pe asta...haide-ti fratilor sa iesim in starada si sa mai facem o revoluite....pe mine ma tine...
Raspunde

Romanul

Acum 6 ani

Ptiu cand il vad pe asta...haide-ti fratilor sa iesim in strada si sa mai facem o revoluite....pe mine ma tine...
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Da ai dreptate Neagule tu esti in plus in clasa politica locul tău e de fapt altundeva cum de ai tot scapat pina acum?Esti pupcurist cumva?
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Sau suflător?Ca alcoolist si sarlatan știm toți ca esti
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus