E vâlvă mare în toată țara pe tema luptei anticorupție. În mod evident, PSDragnea (vorba lui CTP) și ALDE-ul lui Tăriceanu, înconjurați de ceilalți politruci, ignoră în continuare vocea străzii și își văd de treabă. Acolo, la vârf, pentru ei lupta are drept țel vizibil de pe lună cel de a-și rezolva propriile probleme penale. Și, prin urmare, anatemizează cu orice ocazie activitatea lui Kovesi & Co. De cealaltă parte, însă, strada e gata să se jertfească pentru DNA, a cărei activitate o glorifică ridicând procurorul șef al instituției aproape de statutul de idol.
De la Sibiu, însă, lupta anticorupție seamănă restului de țară în care trăim. Adică nici atât de politizată precum sar Dragnea & co să urle, dar nicidecum fără de pată și dornică doar de a face bine, după cum cei din stradă cântă.
În cel mai recent dosar trimis de DNA în instanță la Sibiu - cel al produselor de protocol de la Consiliul județean Sibiu - rechizitoriul include suficiente "indicii rezonabile" că într-adevăr din bugetul public s-a furat. Fostei șefe a serviciului Administrativ a CJ îi sunt puse în cârcă o seamă de acuzații, iar explicațiile date în fața judecătorului n-au prea părut a combate ceea ce scriu procurorii în rechizitoriu. În schimb, alături de fosta șefă de la Administrativ, procurorul de caz a decis să trimită și alții în judecată. Precum pe șefa serviciului Financiar-contabil, cu o acuzație care bate atât de departe și care vizează un presupus prejudiciu (nici 8.000 de lei) încât stai să te întrebi la modul serios dacă cei de la DNA nu "te pot sălta" cam ușor timp de 24 de ore, după care să te trimită cu anii prin tribunale. La fel, și în cazul fostului director economic al CJ-ului, acuzațiile sunt tot "pe după șură", mai ales după ce stai și îl asculți pe cel care a fost funcționar. Ambii însă au calitatea de inculpați, pierzând-o pe cea de funcționar, odată ce au fost trimiși în judecată.
Și vorbim de singurul dosar instrumentat de DNA Alba Iulia la Sibiu, dosar încheiat cu un rechizitoriu depus în instanță și aflat în prezent pe rol. Ar mai fi dosarul cu Afacerea Goscom de la Mediaș, aflat acum în faza de apel la Curtea de la Alba Iulia, după ce Tribunalul Sibiu i-a achitat pe toți cei aproape 30 de inculpați. Că și acolo, s-au aruncat procurorii DNA să încarce rechizitoriul cu cât mai mulți trimiși în judecată, de parcă ar primi bonus pentru fiecare nume inculpat.
Atât. Activitatea DNA Alba Iulia la Sibiu, în anul 2018, numără două dosare aflate pe rolul instanței. Nu discut despre cele aflate în faza de urmărire penală, căci acolo iar ajungem la Dosarul Maricuța, proptit în continuare într-o serie de expertize și contraexpertize încât începi să îți pui întrebări dacă "drumul e cel bun?". Dar pentru doar două dosare de corupție la Sibiu se face atâta vâlvă în sprijinul DNA? Ca să fiu clar: asaltul de la vârful PSD la adresa Justiției pentru rezolvarea unor probleme personale este evident și trebuie oprit. Protestele împotriva acestor manevre sunt justificate și merită aplaudate. Dar toate aceste proteste pro-DNA nu rezonează, cumva, cu ceea ce se întâmplă în realitate în sălile de judecată ale instanțelor sibiene. De fapt, acolo nu se întâmplă mare lucru. Căci , la Sibiu, anticorupția nu prea există.
Domnilor procurori, mai lucrăm și noi ceva?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: DNA , Alba Iulia , Tribunalul Sibiu , anticoruptie , Afacerea GosCom , Procurorii Parchetului , Pentru Sibiu , Dosarul Maricuța
Vizualizari: 2580
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Kokos
Acum 14 ore
Emil
Acum 14 ore
Suseanu Porumb
Acum 14 ore
Vivi Dragan
Acum 14 ore
Leonard (Leo)