HC Sibiu a încheiat cu o înfrângere partida din etapa a XIV- a Diviziei A. Handbaliștii sibieni au pierdut la o diferență de un punct meciul disputat duminică, în deplasare, cu CS Minaur Baia Mare II, scor final 28-27.
După ce în turul campionatului s-au impus pe teren propriu, câștigând la o diferență de șapte goluri meciul cu CS Minaur II (30-23), jucătorii antrenați de Matei Damian și Dorin Purcărea nu au reușit să repede figura și în partida disputată în deplasare. Handbaliștii sibieni au mers la Baia Mare deciși să ofere un joc bun și să își adjudece a doua victorie din acest sezon în fața celor de la CS Minaur Baia Mare II, însă au cedat prima repriză, gazdele intrând cu un avans de trei goluri la pauză, 13-10. HC Sibiu a încercat să revină în partea secundă, însă meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 28-27.
„Am pierdut această partidă la o diferență de un punct, scor 28-27. Am făcut o primă repriză slabă, am intrat la pauză conduși, iar în cea de-a doua parte am alergat după egalare. Am avut multe ratări și nu am reușit acest lucru, din păcate. Urmează să ne concentrăm asupra următorului meci din campionat, cel cu ADEP Satu Mare”, a declarat Matei Damian, antrenorul HC Sibiu.Pentru HC Sibiu au marcat Radu David 9 goluri, Adrian Pasere 6, Mihai Blaga 6, Lucian Apolzan 3, Robert Fekete 1, Bogdan Verza 1, Robert Micloș 1.
În etapa următoare, HC Sibiu revine pe teren propriu. Handbaliștii sibieni vor juca o nouă partidă în Sala Transilvania, în compania celor de la ADEP Satu Mare.
Tag-uri: Sala Transilvania , Satu Mare , Matei Damian , Baia Mare , Bogdan Verza , Mihai Blaga , Robert Micloş , Adrian Pasere , Dorin Purcărea , Lucian Apolzan , Academia Minaur Baia Mare , Radu David , Robert Fekete
Vizualizari: 515
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Doris Becker
Acum 10 ore
Miros Kylotzey
Acum 10 ore
Paul Damian
Acum 11 ore
Oigo Kukuruku
Acum 11 ore
Rosu Detot