Studiul de trafic comandat de Primăria Sibiu pentru Calea Dumbrăvii propune păstrarea sensului unic către centrul Sibiului, dar și introducerea unei a treia benzi de circulație, cu sens invers. Aceasta va fi dedicată exclusiv transportului public.
Studiul de trafic comandat de Primăria Sibiu anul trecut prefigurează proiectul cu finanțare europeană prin care administrația locală va moderniza Calea Dumbrăvii, proiect estimat la 1,5 milioane de euro. Respectivul studiu propune patru scenarii pentru preconizata modernizare. Primul scenariu este cel potrivit căruia Calea Dumbrăvii va avea aceeași organizare a circulației ca și în prezent, în timp ce al doilea prevede introducerea circulației în dublu sens, corelată cu inversarea sensului actual de circulație de pe strada Octavian Goga. Al treilea scenariu ia în calcul inversarea actualelor sensuri de circulație pe Calea Dumbrăvii, Octavian Goga și Calea Cisnădiei.
Bandă dedicată transportului public
Cel mai elaborat scenariu, care este luat în calcul și de către administrația locală, este cel care prevede o reconfigurare amplă a sistemului de circulație pe Calea Dumbrăvii, corelată cu menținerea sensurilor unice în actuala structură pe Calea Cisnădiei și Octavian Goga. “Se modifică organizarea circulației după cum urmează: pe Calea Dumbrăvii se menține sensul unic pentru vehicule private între Piața Aurel Vlaicu și intersecția Calea Dumbrăvii – str. Bahluiului – str. Siretului. Se desființează parcările de pe partea vestică a străzii și se introduce transport public cu bandă proprie de rulare, pe direcția Nord – Sud (către Cimitirul municipal – n.r.). Se creează infrastructura necesară deplasării cu bicicleta (piste de biciclete) pe tronsonul dintre Piața Aurel Vlaicu și str. Bahluiului, care se va continua, ulterior, până în zona de agrement Parc Dumbrava“, se arată în studiul respectiv, din care un extras a fost comunicat, la cerere, redacției Turnul Sfatului. Studiul recomandă ca între cele două benzi pentru vehicule și cea pentru autobuze să fie amenajat un spațiu verde (vezi foto principală).Studiul recomandă păstrarea sensurilor unice pe străzile din proximitatea Căii Dumbrăvii, corelat cu dezvoltarea rețelei de transport cu benzi dedicate și în alte zone ale Sibiului. “Se constată lipsa infrastructurii specifice pentru deplasarea cu bicicleta, ceea ce reprezintă un punct slab, în special datorită caracteristicii străzii Calea Dumbrăvii spre unele dinte principalele puncte de divertisment din municipiul Sibiu“, se mai arată în studiul citat.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: trafic , Octavian Goga , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , Turnul Sfatului , Calea Cisnadiei , sensuri unice , Căii Dumbrăvii , sens unic , studiu , Pentru Sibiu , autobuze , Parc Dumbrava , Artă Teatrală Sankt Petersburg , banda dedicata , Piața Aurel Vlaicu
Vizualizari: 9596
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel
Acum 3 ore
Omu`
Acum 3 ore
Javert
Acum 3 ore
Drumul catre sec.xix
Acum 3 ore
Hermann Stadt