Marţi,
16.04.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Ministrul transporturilor anunță inaugurarea a două noi tronsoane de autostradă

Ministrul transporturilor anunță inaugurarea a două noi tronsoane de autostradă

Deschiderea circulaţiei pe loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda ar putea avea loc în luna mai, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

"Eu mi-am fixat, aşa ca obiectiv, ca în cursul lunii mai aceste două segmente (loturile 3 şi 4 - n.r.) să fie date (circulaţiei - n.r.). Facem eforturi şi cu constructorii. Avem discuţii săptămânal. Unele dintre aspectele semnalate ca neconformităţi din partea experţilor de la Compania de Drumuri au fost asumate şi intervin asupra lor, astfel încât să fie împăcate şi exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească autoritatea contractantă, dar, până la urmă, să folosim aceste segmente de autostradă, atât de puţine cât sunt totuşi, să fie date în circulaţie. Pentru că orice kilometru de autostradă este important şi cu atât mai rău că, totuşi, există cale de rulare utilizabilă, e păcat să stăm să ne uităm la ea" a declarat ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.

Lucian Şova a dat asigurări că face "toate eforturile" pentru a debloca situaţia de pe cele două loturi.

"Din păcate, o spun, s-a trecut dintr-o extremă într-alta şi de la recepţia sau darea în utilizare a unor segmente de autostradă fără îndeplinirea unor condiţionalităţi, care au condus, până la urmă, la evenimente nefericite din perspectiva construcţiilor (...), acum, reglementarea este făcută de aşa manieră încât recepţia nu poate fi făcută decât cu îndeplinirea tuturor condiţionalităţilor. Este o situaţie care nu numai că nu-i confortabilă, nu este nici constructivă. Vizez deschiderea acestor două loturi cu îndeplinirea acestor condiţionalităţi, dar, în acelaşi timp, am în obiectiv să generez o modificare a hotărârii de guvern astfel încât (...) să se poată face şi recepţie parţială, astfel încât şi alte segmente de autostradă să poată fi date în folosinţă înainte de recepţia lor din perspectivă legală", a mai declarat ministrul Transporturilor.
Despre celelalte două loturi, 1 şi 2, Şova a spus că sunt departe de recepţie. "Însă acolo, am aşteptări mai mari din partea constructorilor în primul rând şi în acest sens facem eforturi pentru a debloca lucrurile şi a creşte capacitatea şi determinarea lor în a se mobiliza corespunzător. Ei afirmă că există oarecare lipsă de resursă umană, eu susţin ideea că, în măsura în care vor fi avantaje salariale, vor fi susţinute mai bine financiar, totuşi, şi aşteptările pe care le au muncitorii pentru a lucra la aceste proiecte, să nu ne mai confruntăm cu problema de lipsă de resursă de forţă de muncă", a afirmat Lucian Şova.

Autostrada Sebeş - Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Proiectul "Construcţia autostrăzii Sebeş-Turda" presupune execuţia a 70 de kilometri de autostradă, asigurând o legătură directă şi rapidă între Autostrada A1, Sibiu - Sebeş - Orăştie - Deva - Timişoara - Arad - Nădlac, parte din Coridorul IV Pan-European, şi Autostrada A3, Braşov - Făgăraş - Târgu Mureş - Turda - Cluj Napoca - Oradea - Borş, numită şi Autostrada Transilvania.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Anaisia Lotrean

Acum 6 ani

Romania centenarului neamului sfant inseamna PSD!!! Acest partid va face din tara noastra milenara principala forta a lumii civilizate!
Raspunde

mamaliga

Acum 6 ani

Troll jegos
Raspunde

Mihai

Acum 6 ani

Dragnea ar ceda o regiune istorică la alegere doar ca să scape de dosare, vită. Sclavă ordinară PSDistă.
Raspunde

McD

Acum 6 ani

...si totusi care-i motivul amanarii...ca din alocutiune nu intelegi mai nimic, doar ca o parte din angajati s-au dus la pascut...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus