Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Se reiau lucrările la drumuri. 16 străzi în șantier

Se reiau lucrările la drumuri. 16 străzi în șantier

Constructorii au primit avizul Comisiei de Circulație pentru reluarea lucrărilor de modernizare pe străzile nefinalizate anul trecut. De asemenea, se vor executa lucrări de reparații pe cele care necesită intervenție după perioada iernii, anunță Primăria Sibiu. „Am dorit să văd situația străzilor după sezonul rece și să mă asigur personal că lucrările vor demara într-un mod corespunzător. Având în vedere ploile dese caracteristice acestui sezon, am atenționat constructorii să ia măsuri pentru asigurarea accesului locatarilor în curți și să monteze podețe. De asemenea, un alt aspect important pe care am insistat a fost ca aceștia să se asigure că mașinile care părăsesc șantierele au roțile curățate. Acest lucru va fi verificat de Poliția Locală care va proceda la aplicarea de sancțiuni în caz de nerespectare”, a declarat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Unde s-a început lucrul:

În cartierul Turnișor:

  • pe strada Zăvoi: se lucrează la amenajarea trotuarelor;
  • pe strada Iazu Morii: constructorul lucrează la zidul de sprijin pentru lărgirea drumului, ulterior urmănd să fie amenajat drumul și trotuarele;
  • pe strada Scurtă: în această primăvară lucrările continuă cuamenajarea drumului, mai întâi cuașternerea stratului de piatră spartă;
  • pe strada Cooperatorilor: se continuă lucrările cu amenajarea trotuarului și a părții carosabile;
  • pe strada Secerătoarelor: se lucrează la modernizarea canalizării unitare;
  • pe strada Grâului: au început lucrările la modernizare a sistemului de canalizare;
  • pe strada Ovăzului: constructorul lucrează la modernizarea canalizării;
  • pe strada Ogorului: se continuă lucrările de bordurare și amenajare a trotuarelor.
În cartierul Veteranilor:
  • pe strada Drumul Ocnei: este în lucru amenajarea trotuarelor și a carosabilului pe tronsonul cuprins între strada Calea Șurii Mici și podul de peste pârâul Hamba.
În zona Calea Poplăcii:
  • pe strada Orlat: se lucrează la modernizarea canalizării unitare.
În cartierul Valea Aurie se amenajează parcul și vor continua lucrările de asfaltare a aleilor din zona care se modernizează

În cartierul Lazaret:

  • pe strada Ana Ipătescu: se lucrează la modernizarea canalizării și a rețelei de alimentare cu apă.
În cartierul Gușterița
  • pe strada Niță Octavian: lucrările continuă cu amenajarea reței de apă și modernizarea canalizării
  • pe strada Gorunului: se realizează lucrări la canalizarea pluvială.
Lucrările în cartierul Hipodrom II se apropie de finalizare, iar în această perioadă se asfaltează trotuarele din zona Cinematografului Arta. Aproape de finalizare este și amenajarea cu dale înierbate a părcării de pe strada Aleea Biruinței.

Lucrări de reparații

Pe strada Târgul Cailor se lucrează la schimbarea bordurilor și amenajarea parcării cu grile înierbate.

Pe Șoseaua Alba Iulia au loc în prezent lucrări de reparații la trotuar, pe tronsonul cuprins între Aeroportul Sibiu și magazinul Metro, lucrări care vor continuea pe toată strada.

Pe bulevardul Vasile Milea, se vor desfășura în perioada 28-29 marie intervenții în carosabil, cu săpătură, pentru remedierea unui tronson de conductă de apă, între intersecția cu străzile Călugăreni și Al.I.Cuza. Această lucrare va afecta prima bandă a străzii, în sensul de mers spre Piața Unirii.

Foto: Arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

LocatarFrBuzesti

Acum 6 ani

Se pare ca aleile si stradutele de acces de pe la blocurile cu 4 etaje de pe fratii buzesti sunt a-le nimanui. Va trebui sa ne vindem masinile si sa ne cumparam tractoare, sa putem merge prin craterele de acolo
Raspunde

Penibil de slabi

Acum 6 ani

Ne-a batut Dumnezeu cu-o asa conducere in Primaria Sibiu. DOAMNA ASA-ZIS PRIMAR FODOR! Unde ati mai vazut in Sibiu vre-o firma de constructii care-si curata rotile utilajelor? Da-ti un singur exemplu, unul singur.
Raspunde

Konig von Siebenburgen

Acum 6 ani

Multumim, Frau Fodor! Iti dorim sa mai stati la primarie maxim 2 ani!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus