Datele Direcției Regionale de Statistică Alba arată că în luna decembrie a anului trecut Sibiul a avut cu aproape 60% mai puțini turiști decât Brașovul. Cifrele vin în contextul în care orașul nostru a fost intens mediatizat în țară și străinătate datorită Târgului de Crăciun, tradițiilor din preajma sărbătorilor de iarnă și a Revelionului organizat în Piața Mare.
”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2017 în Regiunea Centru au fost de 220909, reprezentând 28,2% din numărul sosirilor înregistrate la nivel naţional (784205 sosiri), în creștere cu 23521 faţă de luna anterioară (+11,9%). Cele mai multe sosiri au fost în judeţul Braşov 49,1% (108471), urmat de Sibiu 20,4% (45148), Mureş 15,9% (35128), Harghita 6,2% (13780), Alba 4,5% (9849) şi judeţul Covasna 3,9% (8533)”, arată specialiștii Direcției Regionale de Statistică Alba, într-un comunicat de presă.

Sosirile turiştilor străini din Regiunea Centru (23441 persoane) reprezintă 15,0% din numărul sosirilor (turişti străini) înregistrate la nivel naţional (156646 persoane), în crestere faţă de luna anterioară cu 5,3% şi cu 14,0% faţă de luna corespunzătoare din anul 2016. Cel mai mare număr de turişti străini s-a înregistrat în judeţul Braşov cu 9236 persoane, reprezentând 39,4% din totalul la nivelul regiunii, urmat de Sibiu cu 25,8 (6058 persoane), Mureş cu 15,4% (3605 persoane), Harghita cu 12,2% (2868 persoane), Alba cu 4,7% (1082 persoane) şi Covasna cu 2,5% (592 persoane).
”Durata medie a sejurului în decembrie 2017 a fost de 2,07 zile, pe judeţe, cea mai mare durată a sejurului se înregistrează în Covasna (3,46 zile), iar cea mai mică în judeţul Sibiu (1,65 zile)”, mai arată reprezentanții DRS Alba.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în luna decembrie 2017 de 25,8% pe total structuri de cazare turistică, sub nivelul calculat pe ţară (24,3%). Judeţul Braşov a avut cel mai mare grad de ocupare (28,4%), urmat de judeţele Mureş (27,8%), Sibiu (27,6%), Covasna (26,8%), Alba (16,1%) şi Harghita (15,9%).
În prezent, autoritățile din Sibiu împreună cu operatorii în turism și proprietarii de spații de cazare pun bazele unei noi strategii de promovare. În acest scop Asociația Județeană de Turism Sibiu a încheiat un contract de servicii cu SC GEA Strategy & Consulting SA pentru ”elaborarea unei strategii de marketing integrată a destinației turistice judeţul Sibiu pentru perioada 2018-2020 în vederea consolidării poziţiei Sibiului ca destinaţie turistică de calitate, sustenabilă şi competitivă pe plan naţional şi internaţional urmărind alinierea eforturilor de dezvoltare a unor inițiative de marketing individuale, situri culturale finanțate prin POR 2014-2020, într-un plan de acțiuni care vizează destinația turistică județul Sibiu în totalitatea sa”. Valoarea contractului este de aproximativ 20.000 de euro.
Strategia este elaborată în cadrul proiectului CHRISTA , finanțat prin programul Interreg Europe.
”În cadrul procesului de elaborare a strategiei, în perioada 12-14 februarie 2018, Asociația Județeană de Turism Sibiu (AJTS) a organizat patru întâlniri de lucru, la care au participat aproximativ 100 de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale, operatori culturali, operatori turistici, mediul academic și reprezentanți ai comunităților locale”, a declarat Simina Manea, manager proiect CHRISTA.La solicitarea Turnul Sfatului, Asociația Județeană de Turism Sibiu a transmis concluziile întâlnirilor centralizate de SC GEA Strategy & Consulting SA.
Ce avantaje are Sibiul în promovarea turistică:
- În ceea ce privește organizarea și promovarea destinației turistice județul Sibiu se remarcă la nivel național prin eforturile și inițiativele întreprinse în această direcție, Sibiul fiind de fiecare dată bine reprezentat la evenimente de promovare atât din țară, cât și din străinătate;
- Tendința actuală în care Municipiul Sibiu este o destinație din ce în ce mai căutată pentru experiențe de tip city-break, de către turiștii romani și străini;
- Faptul că în județ există numeroase branduri turistice precum: Mărginimea Sibiului, Colinele Transilvaniei etc;
- Interesul în creștere pentru turismul în natură și activități de tipul drumețiilor, al traseelor cicloturistice sau al evenimentelor sportive;
- Calitatea remarcabilă a resursei umane din județ (oameni primitori, deschiși).

Ce probleme are turismul sibian:
- Infrastructura de cazare este insuficient dezvoltată pentru perioadele de vârf când devine suprasolicitată, neputând acomoda un volum în creștere de turiști;
- Imaginea destinației are de suferit din cauza problemelor de infrastructură precum slaba deservire a transportului public la nivel județean și a modului de organizare a acestuia (orare de circulație, panouri de informare, tarifare etc.) sau insuficiența facilităților conexe (spre exemplu, a toaletelor publice);
- Lipsa curățeniei care poate afecta uneori imaginea de ansamblu a destinației turistice;
- Riscurile la care sunt expuși turiștii atunci când explorează cadrul natural (câinii de la stână, urși etc) la care se adaugă faptul că turiștii nu sunt obișnuiți să exploreze munții cu sprijinul unui ghid montan și se aventurează în drumeții care sunt peste nivelul lor de pregătire fizică;

Tot în cadrul proiectului CHRISTA și în vederea stabilirii viitoarei strategii turistice a sibiului, Sala Oglinzilor a FDGR a găzduit miercuri o întâlnire cu numeroși specialiști și operatori din turism.

”Cel mai important a fost să ne reinventăm și să ne dotăm cu un plan de acțiuni coerent. Vrem să creștem calitativ mai mult decât cantitativ”, a mai declarat Simina Manea, manager de proiect.
De partea cealaltă, reprezentanții SC GEA Strategy & Consulting SA spun că Sibiul ”este o destinație turistică matură, însă acum este un moment foarte propice pentru a se reinventa”.
”Noi dorim să păstrăm caracterul inovativ de până acum și ne propunem o nouă abordare a managementului turistic, o reinventare a produselor turistice în mod contemporan”, a declarat Ioana Ivanov, reprezentantul companiei.

Prezent la forum, Simion Giurcă, fostul șef al biroului de turism al României în Austria, a declarat că Sibiul, prin conducerea Asociației Județene de Turism, are ”cea mai bun echipă de management din țară”.
”Nu ne lipsește nimic să facem din poveștile noastre unele de succes”, a mai declarat Simion Giurcă.

Foto principală: Ovidiu Matiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Regiunea Centru , Asociației Județene , Piata Mare , Turnul Sfatului , Simion Giurcă , Ovidiu Matiu , Ministerul Turismului , turisti , Asociaţia Judeţeană , Statistică Alba , Sala Oglinzilor , Turism Sibiu , Municipiul Sibiu , Pentru Sibiu , Interreg Europe , Ioana Ivanov , Direcției Regionale Drumuri , Colinele Transilvaniei , Limita Județul Brașov , Simina Manea , Datele Direcției Regionale , Turistice Responsabile , Strategiei Naţionale
Vizualizari: 5600


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adi
Acum 4 ore
X
Acum 6 ore
Toto
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Ina