Trei bărbați au fost prinși ieri de polițiștii sibieni, că ar fi comis diferite infracțiuni la regimul rutier, în Porumbacu de Jos, Ocna Sibiului și Mediaș.
În jurul orei 13,00, pe DN 1, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în localitatea Mârșa. În urma verificării autoturismului, s-a constatat că numărul de înmatriculare aplicat este fals, pe numele șoferului întocmindu-se dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Un al doilea bărbat a fost prins câteva ore mai târziu, în jurul orei 16:00, în localitatea Ocna Sibiului, pe strada Mihai Viteazu. Șoferul de 40 de ani se afla la volan deși consumase alcool în prealabil. La testarea alcoolscopică, rezultatul a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat astfel încât pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cel de-al treilea șofer a fost prins la ora 19:00, în municipiul Mediaș. Polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lucian Blaga de către un localnic în vârstă de 27 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit că medieșeanul nu deține permis de conducere, iar autorizația de circulație provizorie a autoturismului este expirată din data de 13 martie. În consecință, polițiștii au deschis un dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 953
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Emil
Acum 43 minute
Emil
Acum 48 minute
Periscop
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Costi