În această perioadă a anului, cetățenii desfășoară cu o mai mare frecvență acțiuni de curățare și ardere a miriștilor sau a resturilor vegetale din gospodării.
Reamintim sibienilor că înainte să curețe terenurile prin ardere au obligația de a solicita și de a obține acceptul Agenției pentru Protecția Mediului și un permis de lucru cu focul emis de Serviciul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu.
Pentru că aceste activități se desfășoară în multe cazuri necontrolat, Primăria Sibiu face apel la cetățeni să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
- utilizarea focului este interzisă în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
- vegetația uscată și resturile vegetale vor fi colectate în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată.
- utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare,
- curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o rază de 5m;
- desfășurarea arderii numai pe timp de zi, cu supraveghere permanentă;
- asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii,
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii,
- focarele nu vor fi acoperite cu pământ,
- în toate cazurile de lucru cu foc deschis este obligatorie instruirea personalului de execuție, control și supraveghere cu privire la măsurile de apărare împotriva incendiilor, precum și informarea Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă;
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , Primăriei Municipiului Sibiu , Protecţia Mediului Sibiu , preventii , comunicat de presa , Pentru Sibiu , cluburi incendii
Vizualizari: 993


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Turci
Acum 4 ore
Resi
Acum 4 ore
Resi
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Pol-Pot