Sâmbătă,
15.06.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Piața Cibin intră în modernizare. Investiții de peste 220.000 de lei

Piața Cibin intră în modernizare. Investiții de peste 220.000 de lei

SC Piețe Sibiu SA și-a propus să aducă o serie de schimbări majore anul acesta în cea mai mare și cunoscută piață din Sibiu.

În perioada imediat următoare, în Piața Cibin va începe amenajarea unui spațiu pentru odihnă și degustare, un loc special creat, cu toate facilitățile necesare, unde vizitatorii pot degusta din produsele comercializate. Tot aici vor putea avea loc evenimente culinare cu ocazia programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

”Ne-am propus amenajarea unei zone în care toți cei care ajung în Piața Cibin să poată avea un spațiu modern unde să deguste din produse. Am luat decizia acesta și în pregătirea programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană. Aici se vor putea organiza inclusiv mici evenimente culinare și demonstrații. Această nouă zonă de degustare va fi creată exact în centrul Pieței Cibin”, a declarat pentru Turnul Sfatului directorul SC Piețe Sibiu SA, Teodor Birț. Investiția a fost estimată la 130.000 de lei.
În paralel, în partea dinspre strada Turnului va fi amenajată o nouă zonă pentru comercianții de flori, una care să se încadreze mai bine în arhitectura Orașului de Jos.
”Ne-am gândit la zona de flori pentru că arată bine, dau culoare și înveselesc orice spațiu, de aceea am adus-o mai la stradă. Când am creat acel sector pentru flori am folosit o construcție pe care am avut-o la îndemână, sunt niște tarabe care au fost inițial acoperite, după aceea închise... acum ne-am propus să ridicăm o construcție nouă, din lemn, care să se încadreze în peisajul Orașului de Jos, cu țiglă și spații pentru comercianți. Ca să vă faceți o ideea, construcția va fi similară cu cea de la intrarea în Cimitirul Municipal. O să arate mult mai frumos”, a mai explicat Teodor Birț. Construcția ar urma să coste 93.000 de lei.
Nu în ultimul rând, anul acesta ar trebui să putem plăti cu cardul la orice vânzător din Piața Cibin. Proiectul este unul pilot pe plan național, dezvoltat în parteneriat cu furnizorul MasterCard. Sistemul trebuia testat încă din a doua parte a anului trecut însă problemele de ordin tehnic au făcut ca implementarea să fie amânată pentru anul 2018.

piata-cibin-legume-tarani-17

”Introducerea plății cu cardul bancar în orice fel de piață din România este un proiect pe care Asociația Piețelor din România îl are în derulare de ceva timp. Noi, Piețe Sibiu SA, ca membri în asociație, am intrat în faza pilot a proiectului, asta înseamnă că în Sibiu vom avea primele piețe din țară unde cumpărătorii vor putea plăti cu cardul direct la orice comerciant. Suntem în discuții avansate cu cei de la MasterCard, alături de care am încheiat un parteneriat, și anul acesta vom avea primele plăți cu cardul”, a mai explicat Teodor Birț, directorul SC Piețe Sibiu SA.

Practic, toți comercianții din piețe sibiene vor avea un terminal POS, iar clienții vor putea achita inclusiv o legătură de pătrunjel, rapid și ușor.

Piața Cibin are un grad de ocupare de 15% în perioada ianuarie-martie, de 95% în perioada aprilie-octombrie și de doar 10% în perioada norimebrie-decembrie.

piata-cibin-legume-tarani-20

Citește și:

http://www.turnulsfatului.ro/2018/04/04/spalatorie-auto-cu-cinci-platforme-langa-piata-din-vasile-aaron-investitie-de-350-000-de-lei/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

Malone

Acum 6 ani

Mai bine ar lua lectii de la mult 'hulitul' vecin de la sud, Ramnicu Valcea. http://jurnalvalcean.ro/wp-content/uploads/2016/08/piata-centrala-01-.jpg http://www.gazetavalceana.ro/wp-content/uploads/2016/08/image-39-715x400.jpeg Bine inteles, adaptand putin arhitectura ... decat tarabele alea infecte si urate, mai bine ar demola toata piata si ar reconstruii totul.
Raspunde

zizi

Acum 6 ani

totusi as prefera sa vad produsele la lumina zilei nu a neonului...
Raspunde

Cl. Anul politic

Acum 6 ani

Acoperiți piața, ca să nu mai înghețe legumele și comercianții iarna, că tot luați pielea de pe ei. O parcare supraetajată pe aproape iarăși ar fi bună. Mai cereți și părerea celor din piață, nu-i mai sfidați continuu. Cu intermediarii din piață ce măsuri veți lua ? A, peste 50 de ani o să acționați ?
Raspunde

Zero

Acum 6 ani

Degustare in mijlocul pietei ?!? Cu miresmele alea ??? Spor la vomat ! Serios acum, piata trebuie rasa, facuta partial parcare subterana (partea spre Morilor - lipsa vestigii arheologice), fostul Bastion al Portii Turnului (Poarta Sag in saseasca) sa fie reconstruit (vestigii se tot descopera la fiecare reabilitare) la exterior sa arate a zid fortificatie, la interior o hala moderna. Deasupra poate fi creata zona promenada / verde / terase (inclusiv zona degustare). Traficul poate fi deviat prin parcare fosta PIM sau creat tunel (gen bastion Terezia Timisoara). Primaria duce lipsa de imaginatie ! Stiu, proiect complex dar nu imposibil....si bani are Primaria.
Raspunde

Pepe

Acum 6 ani

Tovarasu birt e cel mai bun sef. Nu exista altu mai bun.Vânzătorii din piata sa stea linistiti ca el va face din Piata Cibin ceva ce nici nu au visat vreodata. Apoi urmeaza Oborul. Nu e nevoie sa mergeți in Europa ca vine ea la noi.
Raspunde

Silviu

Acum 6 ani

S-a gandit cineva de ce scade dramatic gradul de ocupare in anumite luni ale anului? Si ca Sibiul are o piata neacoperita, deci practic neutilizabila iarna. Traiasca supermarcheturile, le facem iarna vanzare. Poate ar fi bine sa mearga cine trebuie sa vada si prin Romania, sa vada piete acoperite in Craiova, Deva, Rm. Valcea, etc.
Raspunde

@ Melone & Co

Acum 6 ani

Va place piata din Valcea ? Liber, fratilor ! Nu va obliga nimeni sa stati aici. Nu v-a chemat nimeni in Sibiu. Sunt curios, ce produse autohtone vreți sa cumparati din piata iarna ?
Raspunde

...

Acum 6 ani

Cu asa atitudine ma faci sa ma rusinez ca sunt sibian. Mai terminati cu ifosele astea nihiliste. Cu asa atitudine mai progresam? Chiar nu sunteti in stare sa pricepeti ca sunt si lucruri care trebuie imbunatatite aici? Chiar o fi totul perfect si imposibil de imbunatatit. As sugera sa incepi prin a-ti imbunatati vederea: da-ti jos ochelarii aia de cal!
Raspunde

unu

Acum 6 ani

In piata acoperita din Craiova iti dai duhul, mori acolo din lipsa de aer. Mai bine aerisita ca la noi.
Raspunde

...

Acum 6 ani

Putem invata din greselile lor si facem hala cu aerisire gandita corect si cu aer conditionat. Sau putem lasa totul cum este de atatia zeci de ani, aceasta fiind formula magica de piata, nu?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus