Reprezentanții celui mai mare sindicat din rândul angajaților Tursib vor intra în grevă japoneză în cursul zilei de miercuri. Totodată, ei anunță că pregătesc o grevă de avertisment care ar putea să preceadă o grevă generală.
Nu a avut niciun rezultat, din punctul de vedere al sindicaliștilor, ultima rundă de negocieri referitoare la contractul colectiv de muncă în cadrul societății de transport public Tursib SA, negocieri finalizate în cursul zilei de marți. Reprezentanții șoferilor din cadrul Sindicatului Dumbrava Transport Public Local Sibiu – sindicat majoritar în Tursib, cu 161 de membri din aproximativ 320 de angajați – spun că principala cauză care îi împinge la grevă ține de salarizare. “Administrația nu a venit cu nicio propunere de creștere salarială, mai mult nu-și asumă răspunderea nici măcar pentru creșterea salariilor cu rata inflației. Vom face o grevă japoneză mai întâi, după care vom protesta în cadrul unei greve de avertisment, urmând ca, dacă revendicările noastre nu sunt soluționate, să intrăm în grevă generală“, declară pentru Turnul Sfatului unul dintre liderii sindicali.
“Ieri a fost un accident. De ce credeți că s-a produs?“
.Înaintea începerii negocierilor pentru noul contract de muncă, liderii sindicali anunțau că vor solicita o creștere a salariului de încadrare pentru șoferi la 2.500 de lei. “ Acum, dacă nu ar fi orele suplimentare și zilele de lucru de sâmbătă și duminică, un șofer ar pleca acasă cu 1.700 – 1.800 de lei în buzunar“, arătau, în cursul lunii februarie, sindicaliștii din cadrul Tursib.De altfel, chestiunea orelor suplimentare este un alt punct care generează nemulțumiri. “La șoferi există, în prezent, un deficit de 13 angajați. Dar, din ce am văzut, tot pe partea de TESA se intenționează să fie făcute în continuare angajări. De la începutul anului, șoferii Tursib au strâns deja peste 7.000 de ore suplimentare neplătite. Deficitul de personal ne obligă să lucrăm cu mult peste cele opt ore zilnice. Ieri a fost un accident în care a fost implicat un autobuz Tursib. De ce credeți că s-a produs? Și șoferul acela era foarte obosit, după ce lucrează zilnic câte 12-13 ore“, au declarat în cursul zilei de marți, pentru Turnul Sfatului, unul din liderii de sindicat din cadrul societății de transport public.
El arată că, în paralel cu greva japoneză, va fi solicitată și intervenția Inspectoratului Teritorial de Muncă, a media rezolvarea conflictului. Dacă medierea nu va duce la niciun rezultat, sindicaliștii vor avea baza legală declanșării grevei de avertisment și, ulterior, a celei generale.
“Subliniem că în momentul de față situația angajaților Tursib personal de bord, mecanici auto, vânzătoare bilete, din punct de vedere al salarizării și al condițiilor de muncă este proastă. La șoferi, intensitatea tot mai mare a muncii, orele prelungite de muncă în traseu însumând 7147 de ore suplimentare neplătite și salariile total nesatisfăcătoare, condiții de muncă sub stresul respectării programului și al traficului, la mecanici, multitudinea intervențiilor la autobuze și salarizarea la nivelul salariului minim pe economie, la fel si vânzătoarele de bilete. Inspectorii de trafic au aceleași condiții de salarizare și riscurile muncii sunt foarte mari. Toate concură la nemulțumirea crescândă a angajaților Tursib SA“, comunicat Sindicatul Dumbrava Transport Public Local Sibiu
Directorul Tursib: “putem majora salariile în măsura în care ne cresc veniturile“
Dan Căprariu, directorul general al Tursib, speră ca lucrurile să se mai limpezească în urma unei noi întâlniri programată în cursul zilei de miercuri. “A rămas să ne mai întâlnim o dată pentru a stabili ce pași vor urma, deoarece din partea sindicaliștilor nu avem încă nicio poziție oficială. Urmează să se consulte cu salariații pe care îi reprezintă, dar eu nu cred că se va ajunge la grevă. Oamenilor li se poate explica și pot fi lămuriți asupra situației“, declară Dan Căprariu, pentru Turnul Sfatului.El explică faptul că mărirea de salarii solicitată nu poate fi realizată, deoarece bugetul de venituri și cheltuieli al SC Tursib SA, aprobat pentru anul în curs, nu include sume care să acopere aceste creșteri salariale. “Pe lângă alte revendicări, sindicaliștii solicită și o mărire de salarii care, în mod normal, trebuie să respecte bugetul de venituri și cheltuieli. Care buget, în momentul de față este aprobat, iar împuternicirea pe care o am de la Consiliul local este să negociez noul contract colectiv de muncă prin respectarea bugetului de venituri și cheltuieli adoptat“.
“Este și interesul conducerii Tursib ca oamenii să câștige un salariu cât mai bun. Când salariații sunt mulțumiți și treaba merge mai bine“, Dan Căprariu
La jumătatea anului
Cum bugetul de venituri și cheltuieli nu prevede alocări care să poată acoperi cerințele de creșteri salariale, directorul Tursib arată că discuția despre aceste revendicări poate fi reluată după jumătatea anului. “Atunci vom putea vedea dacă avem venituri, vom propune o rectificare de buget cu creșterea salariilor corespunzătoare cu creșterea veniturilor. Noi putem majora salariile în măsura în care ne cresc veniturile, indiferent că avem un indice de inflație sau altul. Nu este nicio lege prin care un angajator să fie obligat să acopere indicele de inflație prin creșterea salariilor“, mai arată Dan Căprariu.Chestiunea creșterii veniturilor societății Tursib este una certă pentru conducerea societății, în contextul în care anul acesta flota de autobuze ca fi primenită cu 60 de noi autovehicule. “Cu siguranță, când vom avea autobuzele noi și se va vedea o creștere a calității transportului, în mod clar vor crește veniturile. Dar noi facem și acum tot ceea ce putem pentru a organiza transportul cât mai bine și să realizăm o creștere cât de cât a veniturilor, până să vină noile autobuze“, a mai declarat Dan Căprariu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 9098
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Diana
Acum 5 ore
Il ie
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Eori
Acum 5 ore
Nelutu O