Joi,
08.12.2022
Innorat
Acum
3°C

Ziua Costumului Tradițional din România, celebrată la Muzeul Astra

Ziua Costumului Tradițional din România, celebrată la Muzeul Astra

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte, în perioada 12-13 mai, prima ediţie a Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România.

Evenimentul va cuprinde patru ateliere interactive cu participare gratuită (țesut la gherghef, povești, prelucrare lână, confecționat opinci), dar și expoziții cu costume tradiționale.

,,De-a lungul timpului, îmbrăcămintea a devenit proiecţia exterioară a tot ceea ce simțim şi gândim despre noi, ca indivizi şi despre ceilalţi, ca şi colectivitate. Costumul popular este rezultatul nevoilor materiale şi spirituale ale comunităţii, motiv pentru care, de-a lungul timpului, asupra sa au intervenit mutaţii semnificative în aspectul cărora se oglindesc, cel mai bine, evoluţia calitativă a vieţii, a concepţiilor şi a idealurilor estetice ale acesteia în perioadele ei de dezvoltare istorică. În timp, costumul popular devine o puternică armă, în luptele ideologice, pentru definirea identităţii naţionale şi sociale ale unei societăţi sau comunităţi.”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.
Duminică, 13 mai 2018, vor avea intrare gratuită în Muzeul ASTRA vizitatorii care vor fi îmbrăcați în costum popular autentic (femei: ie, poale, șurț și cătrință/ foi, brâu, laibăr sau pieptar; bărbați: cămașă, cioareci sau ițari, brâu, laibăr sau pieptar, clop/ căciulă) avizat de către specialiștii muzeului.

Trei vizitatori, purtători a trei dintre cele mai frumoase costume avizate, vor primi intrare gratuită în Muzeul în aer liber la două dintre evenimentele organizate ulterior de Muzeul ASTRA: Ziua Iei (22 – 24 iunie 2018) și ASTRA Multicultural (12 – 15 iulie 2018). De asemenea, va fi realizat un album foto digital cu vizitatorii care participă la eveniment îmbrăcați în costum popular și cu participanții de la „Garderobă”. Albumul va fi publicat pe contul de Facebook al muzeului în cursul lunii mai. Tot duminică, 13 mai, între orele 10:00 – 16:00, vizitatorii vor avea posibilitatea să îmbrace piese de costum din recuzita muzeului și să se fotografieze cu acestea.

costum popular Program de desfășurare Ziua Națională a Costumului Tradițional din România

SÂMBĂTĂ

12 mai 2018, orele 11:00 – 15:00, atelier țesut la gherghef Hai să țesem împreună cel mai lung tricolor românesc! susținut de Mihaela Gâță, Săliște

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

12 mai 2018, orele 11:00 – 13:00, Poveşti: Despre saşi şi landleri în cadrul programului Calea Minorităţilor Etnice. Comunitatea mea multiculturală.

Participă: reprezentanţi ai comunităţii de saşi şi landleri din Turnişor şi reprezentanţi din cadrul comunităţii româneşti din Avrig/ Șezătoarea din Avrig.

Locație: Muzeul în aer liber/ Gospodărie de viticultor sas, Șeica Mică, județul Sibiu

12 mai 2018, orele 11:00 – 15:00, Povestea lânii. Atelier de prelucrare a lânii, de la tunsul oilor la tors

Locație: Muzeul în aer liber/ Gospodărie de oieri și atelier pentru prelucrarea lânii, Poiana Sibiului, județul Sibiu

12 mai 2018, orele 12:00 – 18:00, Obiceiuri și tradiții din Scheii Brașovului; expoziție de costume, membrii Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi

Locație: Muzeul în aer liber/ Casă urbană (confecționat găitane), Cartier Șchei, Brașov, județul Brașov

DUMINICĂ

13 mai 2018, orele 11:00 – 15:00, atelier țesut la gherghef Hai să țesem împreună cel mai lung tricolor românesc! susținut de Rodica Ispas, Avrig

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

13 mai 2018, orele 11:00 – 15:00, atelier demonstrativ de confecționat opinci susținut de Coman David Adrian, Avrig

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

13 mai 2018, orele 10:00 – 14:00, Obiceiuri și tradiții din Scheii Brașovului; expoziție de costume, membrii Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi

Locație: Muzeul în aer liber/ Casă urbană (confecționat găitane), Cartier Șchei, Brașov, județul Brașov

12 - 13 mai 2018, orele 10:00 – 16:00, 100 de ani cusuţi în costumul naţional din Mărginimea Sibiului. Expoziție de costume populare de sărbătoare din Mărginimea Sibiului şi fotografie etnografică cu piese de port popular din Sudul Transilvaniei

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

12 - 13 mai 2018, orele 10:00 – 18:00 în 20 de gospodării din Muzeul în aer liber vizitatorii vor putea identifica costume specifice zonelor de proveniență ale monumentelor stabilite

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus