Una dintre marile probleme, de câte ori am urcat la Păltiniș, a fost că, la ora mesei, opțiunile sunt limitate. Hoherine, rulotele de la Arena Platoș, dacă e sezonul de schi, restaurantul de la Pârtia Oncești și Perla Păltinișului. În rest, numai cum ai noroc. Pentru un străin, cred că ar fi penibil să bată la ușa fiecărei cabane în parte și să întrebe dacă dau de mâncare și la drumeți. Nu că nu ar da, dar de regulă obiceiul casei e că cei cazați au prioritate - pentru restul, eventual ce rămâne. Un fel de clienți de mâna a doua.
Am urcat la Păltiniș în extrasezon, să vedem unde putem mânca. Și chiar atunci când aproape ne-am dat bătuți, am văzut cu coada ochiului un hotel ce părea că are o terasă deschisă. Am frânat brusc - noroc că nu e nici naiba prin stațiune - și am tras stânga. Am urcat trei metri și ni s-a deschis în fața ochilor Restaurantul Rara. După numele hotelului.
Am parcat, am lăsat motorul pornit și am ieșit doar cât să întrebăm dacă se poate mânca. Exact cum face orice turist prin Păltiniș. Pregătit permanent să i se închidă ușa-n nas. Ni s-a aprobat șederea în vederea realimentării, așa că am intrat. De fapt n-am intrat, ci am rămas doar pe terasă. În Sibiu, termometrul bătea spre 30 de grade, iar la Păltiniș era un afișaj perfect: 23 de grade, cu tentă spre 18, atunci când te prindea o pală de vânt. Ideal.
Ospătarul s-a ivit prompt, cu un meniu decent. Au acel gen de mâncare de care s-ar simți atrași ca un magnet grupurile care au fost doborâte de aerul de munte. Cartofeală, șnițele, fripturi, sosuri. Românește. Nu aveau decât o ciorbă a zilei, semn că oamenii nu se complică foarte mult. Am sărit peste și ne-am oprit la o porție de cartofi prăjiți cu pui și niște deserturi: papanași și clătite. O mâncare ușoară, ca să ne priască aerul de munte.
Că veni vorba despre aer: avid după o gură de ozon rarefiat, am tras puternic în piept, să mă bucur din plin. Vai, ce greșeală! Nu numai că nu m-am ozonificat, dar era să leșin de putoare. La propriu. Fiecare boare mai acătări aducea un damf insuportabil de budă din fundul curții. Am remarcat canalul în apropierea terasei și l-am rugat pe ospătar să ne dea o altă masă, ceva mai departe. Amabil, s-a scuzat, aducând în discuție capra vecinului: Aaaa, dar nu e de la noi, proprietarii celorlalte pensiuni deversează direct în șanț.
Siiiigur că da... Poate niște bucureșteni nu vor ști că Păltinișul nu are canalizare și că tot că... canalul se duce într-o fosă septică. Sau neseptică.
Din fericire, câteva mese mai încolo nu mai bătea mirosul nici de la canal, nici de la vecini. Iar mâncarea a venit repede. Bulină albă. Prezentarea merită și ea un punct bonus. Farfuriile au fost de departe cele mai spectaculoase pe care le-am primit în ultima vreme. Nu am studiat, nu știu dacă respectă regulile platingului modern, predat de eminenții chefi, dar pe mine m-au impresionat. Decor cu fructe și flori proaspete, germeni și ceva sosuri colorate, o chestie din aia care te îmbie nu neapărat s-o mănânci, cât să-i faci poză, să te vadă prietenii de pe facebook. Oamenii din bucătărie și-au dat toată silința.
Până și banala farfurie de cartofi prăjiți cu șnițel de pui arăta perfect. Firele de cartofi erau aranjate într-un anume fel, iar totul era dichisit cu germeni, puțin sos și flori. Și nu vorbim de cartofi congelați, ci de-ai noștri. O mâncare foarte bună.
Clătitele au fost, pe lângă frumoase, și mari. Altă bulină albă (deși ar ai trebui vreo 200, ca să mă convingă să mănânc din nou în miros de rahat). Au fost, totodată și moi, pufoase și dulci, adică bune. Doar că au conținut și marțipan, ceea ce poate să nu fie pe gustul tuturor.
Porția de papanași arăta și ea fabulos. Perfect aranjată, însă la gust a avut un minus. Prefer de departe papanașii prăjiți, nu cei fierți. Însă pentru cei care preferă apa uleiului, papanașii de aici sunt excelenți.
Am plătit 110 lei, pentru că la ce-ați văzut mai sus s-au mai adăugat trei socate (făcută natural, nu din sirop, extrem de bună).
E un loc care merită încercat, însă data viitoare nu aș mai sta pe terasă.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: restaurant sibiu , Pârtia Oncești , Paltinis , Perla Păltinișului , În Sibiu , mancare sibiu , Arena Platoș , Restaurantul Rara , Domeniului Public , Pentru Sibiu
Vizualizari: 11136
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Alex
Acum 6 ore
Jean de la Selimbar
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Mda
Acum 8 ore
Veneticii n-au interes pt sb!