Cătălin Gabriel Pohace, un militar în vȃrstă de 24 de ani din judeţul Argeş s-a înecat în mare, în această după-amiază, în municipiul Constanţa. Cadrele medicale care au ajuns la locul incidentului au încercat zeci de minute să îl resusciteze, în cele din urmă fiind declarat decesul. Martorii au povestit pentru Ziua de Contanța că la un moment dat tȃnărul a început să strige după ajutor, fiind văzut de un bărbat care făcea kite-surfing, iar acesta a intervenit şi l-a scos din apă, aducȃndu-l la ţărm. Militarul a mers însoțit de un prieten, care a rămas pe mal, să facă o baie în mare.
Acesta este primul caz de înec înregistrat pe litoral în acest an, au precizat cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă.
Ziarul Turnul Sfatului a scris despre el în anul 2015, atunci prezenta un caz unic, când doi frați gemeni și-au dedicat viața carierei militare. Frații Pohace erau atunci studenți anul I, specialitatea Infanterie, la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu. ”Am ales cariera militara nu atât la indemnul părinților, cât din dorința de a avea o viață palpitantă și de a duce mai departe valorile militare, reprezentate cu succes de alți membri ai familiei”, spunea militarul în interviu.
Foto: observator de Constanța
Articolul poate fi văzut aici:
http://www.turnulsfatului.ro/2015/03/01/premiera-la-aft-sibiu-doi-gemeni-inscrisi-in-anul-i-quot-am-vrut-o-viata-palpitanta-quot/
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Ziarul Turnul Sfatului , Dreptate Argeșean , Academiei Forțelor Terestre , Marele Premiu , Cercul Militar , Cătălin Gabriel Pohace , Frații Pohace , Radu Geamănu , Secției Obstetrică Ginecologie
Vizualizari: 5460
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Mircea
Acum 2 ore
Ion de la raion
Acum 2 ore
Teo
Acum 2 ore
Trotineta
Acum 3 ore
Marina