În data de 23 mai primarul Astrid Fodor a semnat contractul de lucrări încheiat pentru realizarea lucrărilor de reparații capitale într-o zonă din cartierul Hipodrom cuprinsă între străzile Frații Buzești – Calea Cisnădiei – Nicolae Iorga.
În urma unei proceduri de achiziție publică, contractul s-a semnat cu firma SC Geiger Transilvania SRL Târgu Mureș, valoarea acestuia ridicându-se la 5,93 milioane lei.
În baza contractului, constructorul va realiza următoarele lucrări:
• Carosabilul și trotuarele vor fi reabilitate prin refacerea stratului de asfalt • Se vor amenaja aproximativ 300 de locuri de parcare cu dale înierbate • Se vor amenaja zone verzi, cu gazon și arbori • Rețeaua care preia apa pluvială va fi extinsă prin crearea de noi guri de scurgere • Rețeaua de iluminat public va fi complet modernizată, urmând să se monteze aproximativ 80 de stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED (eco-eficiente) • Se va amenaja tubulatura subterană pentru coborârea cablurilor suspendate pe o lungime de aproximativ 1,4 km
În această zonă se vor crea și două locuri de joacă noi: unul pe strada Nicolae Iorga, în dreptul blocului 70 și unul pe Aleea Frații Buzești, în dreptul blocului 13.
Lucrările se vor încheia la sfârșitul lunii mai 2019.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Târgu Mureș , hipodrom , Calea Cisnadiei , modernizare drumuri , Aleea Fraţii Buzeşti , Geiger Transilvania , contract , Nicolae Iorga , Execuție Lucrări , Pentru Sibiu , refacere
Vizualizari: 2281
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 14 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C