O cățelușă a fost preluată de reprezentanții Animal Life într-o stare îngrozitoare. Cei care au luat cățelușa au găsit-o cu una din lăbuțe rasă până la os și în stare de putrefacție, iar oamenii care au solicitat ajutorul asociației spun că animăluțul ar fi fost aruncat dintr-o mașină.
Asociația Animal Life se ocupă de două zile de unul din cele mai urâte cazuri pe care le-a avut până acum. O cățelușă despre care se spune că ar fi fost aruncată dintr-o mașină în localitatea Bradu, a rămas fără una din lăbuțe și este încă în stare gravă.
„Nu știm exact ce s-a întâmplat, dar după spusele localnicilor din Bradu care ne-au contactat, cățelușa ar fi fost aruncată din mașină. Nu știm însă alte detalii și nici nu ne putem baza pe aceste povești, pentru că informațiile merg ca la telefonul fără fir. Ce știm cu siguranță acum e că e în stare foarte gravă, i s-a amputat piciorul pentru că era evident că nu se mai poate salva. Nouă ne-a fost teamă de septicemie și de faptul că nu o să reziste operației, dar e stabilă acum, e sub observație, cu tratament și sperăm să supraviețuiască”, spune Andreea Roseti, președintele Animal Life Sibiu.Prioritară este acum recuperarea animăluțului. Andreea Roseti spune că supraviețuitoarea va primi și un nume de luptătoare, pentru că merită.
„E o luptătoare și e o minune că trăiește. Și pentru noi a fost unul din cele mai urâte cazuri pe care le-am văzut până acum. Momentan ne concentrăm pe recuperarea ei, apoi o să-i căutăm un nume, ceva puternic, de luptătoare! Să vedem dacă va vrea cineva să o și adopte după ce își revine”ATENȚIE! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Asociaţia Animal Life , Andreea Roseti , Animal Life , Animal Life Sibiu , operatie , camere video , Sala Sindicatelor
Vizualizari: 1261
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dan
Acum 1 oră
Silviu
Acum 1 oră
DB
Acum 1 oră
Bambolero
Acum 1 oră
Gigi