Vineri,
13.09.2024
Parțial Noros
Acum
24°C

Cifrele Maratonului Sibiu: 2816 alergători, 5 curse, 26 de proiecte

Cifrele Maratonului Sibiu: 2816 alergători, 5 curse, 26 de proiecte

Din 3234 de alergători înscriși la Maratonul Internațional Sibiu anul acesta la cele cinci curse principale, 2816 au reușit să ducă la final traseele alese. Un eveniment solicitant dar plin de voie bună și energie, Maratonul Sibiului a oferit din nou comunității o zi memorabilă, atât pentru participanți cât și pentru susținători. Cele 26 de proiecte înscrise anul acesta mai pot fi încă votate, până la finalul lunii. 

Centrul orașului a fost și anul acesta plin de viață și energie. Cu toții au respirat sport timp de o zi întreagă, fie că au făcut asta alergând prin tot orașul, fie prin faptul că au susținut sportivii de pe margine. Alergători, voluntari, susținători și trecători deopotrivă s-au împrietenit pentru o zi, iar buna dispoziție s-a simțit la fiecare kilometru în parte. Participanții au fost susținuți la tot pasul, atât prin uralele voluntarilor și ale localnicilor care au ieșit la geamuri și în fața porților, cât și prin fluiere, fanfare și tobe bătute cu energie.

Mici fantezii lansate de voluntari la tot pasul, precum „Pizza e la câțiva metri mai încolo! Rezistă” și „Hai, că mai ai un pic”, atunci când era evident că numai „un pic” nu mai era, ci încă destul de mult, au reușit să îi țină pe alergători în alertă și să-i ducă până la linia de finish.

Cei mai ambițioși și antrenați participanți au reușit chiar să încheie cursele în timp record. Iată câteva dintre cele mai importante cifre ale Maratonului Internațional Sibiu 2018:

La crosul Visma, de 5 km, din cei 1876 înscriși, 1559 de alergători au ajuns la linia de finish. Primul sosit, Francisc Sarosi, a reușit să încheie cursa în 17:49 minute, iar prima sosită, Tabita Teușan, a ajuns la finish după 19:22 minute.

O cursă nouă inclusă anul acesta, Zacaria, de 10 km, a reunit la start 432 de alergători din 476 înscriși. Primul sosit a fost Daniel Scrob, care a reușit să parcurgă cei 10 km în 35:36 minute. La feminin, Diana Panta a scos cel mai bun timp, respectiv 41:48 minute.

Semimaratonul, pe o distanță de 21 km, a întâmpinat la linia de finish un număr de 455 de alergători victorioși. Cel mai bun timp a fost al lui Liviu Croitoru, respectiv 1:14:00, iar prima sosită la feminin a fost Diana Chinces, cu 1:38:28.

Maratonul, cel mai lung traseu din cadrul evenimentului, respective 42 km, a fost încheiat de 102 alergători din 115 înscriși. Cel mai bun timp a fost al lui Raphael Igrisianu, care a încheiat cursa în 2:53:50, iar prima alergătoare ajunsă la finish a fost Luciana Mirela Albu, după un timp de 3:25:14.

La categoria echipe, 268 de alergători, respectiv 67 de echipe s-au prezentat la start din tot atâtea înscrise. Invictus Romania 100 a fost pe primul loc, cu un timp scos pe traseu de 1:19:03.

Puteți afla detalii despre restul alergătorilor AICI.

Maratonul a avut din nou și cursa pentru copii, sâmbătă după-amiaza, unde micuții au rezistat chiar și pe ploaie și au dus cursele până la final. Peste 750 de copii au luat parte la crosurile organizate special pentru micii alergători.

Proiectele mai pot fi susținute financiar

Din cele 26 de proiecte înscrise la Maratonul Internațional Sibiu anul acesta, doar câteva dintre ele au reușit să își atingă sau chiar să depășească target-ul. Pentru a vedea care sunt proiectele care mai au nevoie de susținere, puteți accesa pagina de internet a evenimentului.

Nu uitați, proiectele mai pot fi susținute doar până la data de 1 iulie.

 

Foto: facebook/ Maratonul Internațional Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Radu

Acum 6 ani

Au fost 4000 alergatori cu tot cu copii si cam jumatate din proiecte si-au atins targetul. Articol f prost scris, mai ca as zice ca e rea intentie....
Raspunde

zzz

Acum 6 ani

felicitari organizatorilor si participantilor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus