În fiecare zi, zeci de tone de deșeuri pe care sibienii le-au depozitat în recipientele galbene (destinate plasticului și metalului) ajung direct la groapa de gunoi, fără a mai fi sortate în vederea valorificării. Ca primă reacție a autorităților, deocamdată cei aflați în culpă sunt cei de la Brantner, pentru că hârtiile nu sunt corect completate. ADI Eco îi invită pe cei din primării la misiuni de control.
Nouă autospeciale ale Soma, cu peste 20 de tone de deșeuri colectate din pubelele galbene (în care sunt precolectate plasticul și metalul) din Sibiu, Șura Mică și Orlat ajung, pe rând, în stația de sortare de la Șura Mică. Gestionarea stației a fost concesionată societății Brantner, ai cărei angajați - tot pe rând și tot în aceeași zi – deschid un capac, se uită în fiecare mașină și o redirecționează direct către groapa de gunoi, sub motivul că deșeurile nu au fost corect preselectate de sibieni. Asta s-a întâmplat doar în cursul zilei de vineri, 25 mai, situația fiind repetată în fiecare zi lucrătoare. Cei de la Soma reclamă faptul că această decizie luată brusc de săptămâna trecută le generează pierderi și mai mari, deoarece fiecare tonă depusă direct la groapa de gunoi înseamnă cheltuieli suplimentare de aproximativ 60 de lei pe tonă. Mai mult, autoritățile arată că prin faptul că deșeurile de plastic și metal nu mai sunt sortate, nu mai sunt nici valorificate, fapt care privează bugetele primăriilor de venituri cu care ar putea acoperi o parte din taxa de salubrizare percepută cetățenilor.
Negru pe alb: s-a ajuns la blocaj
Reprezentanții Brantner spun că au ajuns la acest mod de lucru din cauza pierderilor pe care ei le înregistrează în operarea stației de la Șura Mică. Aceste pierderi sunt înregistrate și de cei de la Soma, doar că în sume mult mai mari, și au drept cauză cantitățile mici de deșeuri colectate de la sibieni, mult mai mici decât se estima înainte de începerea proiectului de colectare selectivă a deșeurilor. Peste aceste pierderi, mai arată cei de la Brantner, nici sibienii nu precolectează corect deșeurile reciclabile. Prin urmare, ceea ce aduc mașinile celor de la Soma de la sibieni poate fi trimis direct la groapa de gunoi. ”Conform Proiectului «Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Sibiu», documentației de atribuire și a contractului încheiat cu A.D.I. ECO Sibiu/Consiliul Județean Sibiu, firma noastră ar trebui să primească de la operatorul de colectare SC Soma Srl – Bacău, din colectare selectivă, 70% - deșeu reciclabil și 30% - deșeu rezidual (gunoi). Dat fiind faptul că procentele nu au fost și nu sunt conform proiectului, dimpotrivă, acestea sunt aproape invers, firma Brantner Environment SRL refuză să mai primească material în stația de sortare, material care nu respectă prevederile contractului. Refuzul nostru legitim de a mai accepta deșeuri neconforme, așa cum am făcut până acum, este o consecință a pierderilor înregistrate constant, din 2016 încoace. Atât neconformitatea deșeurilor primite până la acest moment, cât și pierderile suferite de firma Brantner pot fi susținute cu probe, determinări și documente. Cu toate că am făcut eforturi, în a procesa acest deșeu neconform suntem, în prezent, în situația de a fi blocați din cauza pierderilor și a calității scăzute a materialului primit”, se arată într-un comunicat remis de cei de la Bratner redacției Turnul Sfatului.Din acest comunicat reiese cât se poate de clar faptul că cei de la Brantner nu mai au de gând să proceseze, în acest moment, cantitățile de deșeuri reciclabile colectate din cele 21 de localități în care a fost implementat sistemul colectării selective. ”Fiind implicați în comunitatea sibiană de mult timp si având încredere că lucrurile se pot îndrepta, firma Brantner va fi dispusă să reia primirea deșeului reciclabil, atunci când parametrii de calitate vor fi respectați conform contractului. Ne dorim o colaborare eficientă cu partenerii contractuali, care să vizeze, în primul rând, un mediu curat și, implicit, o creștere a responsabilității față de actul reciclării. Așteptăm, în acest sens, o implicare activă a tuturor actorilor angajați în derularea acestui contract, în special a administrației publice locale, în vederea deblocării situației apărute”, se mai arată în comunicatul celor de la Brantner.
Aceștia au mai transmis și câteva imagini cu deșeuri aduse în stația Brantner, iar din imagini nu se poate stabili cărei fracții de reciclabile aparțin respectivele deșeuri. În una din imagini apare și un cadavru de animal.
Cei de la Brantner au trimis și propriile lor imagini, cu deșeurile aduse la sortat
Actele nu sunt în regulă
Asociația de dezvoltare intercomunitară (ADI) Eco Sibiu a fost sesizată de acest blocaj de cei de la Soma. Aceștia le-au și oferit celor din conducerea ADI Eco Sibiu copii după procesele-verbale de respingere a deșeurilor. ”Din punct de vedere contractual, la intrarea în stația de sortare, deșeurile din autospeciale trebuie supuse unor inspecții vizuale. Pasul următor, prevăzut în contract este acela în care se încheie, pentru deșeurile considerate neconforme, un proces-verbal de respingere care va cuprinde cel puțin următoarele elemente: greutate, caracteristici, sursă, deținător și așa mai departe. Procesele-verbale întocmite de către operatorul stației (Brantner) nu respectă cerințele contractuale. Nu este trecută greutatea transportului refuzat și nici caracteristicile deșeurile care, din punctul lor de vedere, nu îndeplinesc condițiile de acceptare o stație. Caracteristicile ar însemna o descriere, o motivație practic a refuzului”, apreciază Claudia Iordănescu, directoarea executivă a ADI Eco Sibiu.”Vom depune toate eforturile să rezolvăm această situație, deoarece este efortul cetățeanului sibian și nu convine nimănui să fie tratat într-un mod necorespunzător. Nu vrem ca cetățenii să aprecieze că efortul lor este în zadar”, Claudia IordănescuDin cauza acestor diferenduri între cei de la Soma și Brantner, cei de la ADI Eco spun că vor efectua controale pentru a stabili cine are dreptate. ”Urmează ca împreună cu reprezentanții municipiului Sibiu – căci de pe teritoriul acestei localități provin deșeurile refuzate (în cursul zilei de joi, prima în care s-a produs blocajul, deșeurile au provenit doar din Sibiu – n.r.) – să fie deruleze misiuni de control și inspecție pentru a clarifica această situație. Inclusiv o mediere între cei doi operatori. Dar, în primă fază, va trebui să ne clarificăm și noi, căci, în acest moment, noi nu avem o certitudine a faptului că acele deșeuri nu întruneau condițiile de acceptare, deoarece în procesele verbale de respingere nu sunt incluse și caracteristicile deșeurile refuzate”, mai arată Claudia Iordănescu, pentru Turnul Sfatului.
Deocamdată, din cele trei fracții de deșeuri reciclabile colectate din Sibiu (plastic și metal, sticlă, hârtie și carton), cei de la Brantner au refuzat doar preluarea celor de plastic și metal. Deșeurile de plastic și metal au cea mai mare pondere în rândul celor reciclabile, anul trecut cei de la Soma transportând la stația de sortare de la Șura Mică aproximativ 2.300 de tone de astfel de deșeuri.
Conținutul uneia dintre autospecialele al căror acces a fost refuzat în stația de sortare
Citește și Colectarea selectivă a deșeurilor se poticnește în plastic. Brantner refuză să îl mai proceseze
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , sura mica , Turnul Sfatului , colectare selectivă , Management Integrat , mase plastice , Claudia Iordănescu , gunoi , deseuri , Judeţul Sibiul , Pentru Sibiu , Reprezentanții Brantner , Conform Proiectului , Adi Eco Sibiu , Soma Srl , Brantner Environment , Soma Salubrizare Sibiu
Vizualizari: 3597
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
BB
Acum 7 ore
Sibian și eu
Acum 7 ore
AUR
Acum 8 ore
Kokos
Acum 8 ore
Kokos