Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi la Mediaș că în ultimele sondaje, PSD a scăzut cu 18, 20 de procente față de scorul electoral cu care a câștiga alegerile parlamentare.
”Vă spun că la nivel național, pe ce am avut noi cercetări și surse de informații, PSD s-a prăbușit 18-20 de procente un comportament atipic pentru un partid aflat la guvernare de un an și jumătate, pentru că de regulă, marile pierderi de voturi ale partidelor guvernamentale pierderile de voturi se petrec în ultimii doi ani și mai ales în ultimul an când oamenii nu mai au speranțe că partidul care a câștigat alegerile poate să-și mai respecte promisiunile. Ei s-au prăbușit literalmente. PNL e azi la 28-30% pe orice sondaj de opinie. Mai sunt unii care mai dă câte o dumă legat de noi, dar vom vedea la alegerile parlamentare cum stăm și atunci le și închidem gura. De fapt, acestor indivizi nu li s-a închis gura atunci când au prezentat sondaje mincinoase”, a spus Orban în cadrul unei conferințe de presă.
Liberalul s-a aflat astăzi într-o vizită la Mediaș pentru a participa la zilele orașului. Se află pentru a doua oară consecutiv la Zilele Mediașului. ”Am fost colegi de bancă în Parlamentul României și am pus la cale multe înainte să fie primarul Mediașului”, a spus liderul PNL referindu-se la primarul Gheorghe Roman.
Liberalii au fost duminică și la Brateiu, unde au participat la sfințirea bisericii. ”A fost o slujbă foarte frumoasă condusă de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza. Am mai avut o întâlnire cu consilierii din județul Sibiu pentru a pregăti anii electorali care vor veni și pentru a discuta despre marea aniversare a Centenarului care e un moment extrem de important pentru PNL”, a mai spus liderul PNL.
Orban: ”Protestez energic în fața bătăii de joc a PSD-ului față de Mediaș”
Președintele PNL a spus că față de anul trecut orașul e schimbat în bine, însă a condamnat PSD pentru că a respins începerea lucrărilor la centura ocolitoare a Mediașului. ”Mediașul e schimbat în bine. Trebuie însă să protestez energic în fața bătăii de joc a PSD-ului față de Mediaș. E inadmisibil ca în ciuda faptului că amendamentului aprobat de doamna Turcan și colegii noștri pentru centura Mediașului a fost aprobat și există resurse în bugetul de stat pentru realizarea acestui proiect, Ministerul Transporturilor și Guvernul să spună cu atâta nerușinare și neobrăzare că în ciuda necesității pentru Mediaș nu se ocupă de centură pentru că nu apare pe Master Plan. Există o mulțime de lucruri care nu apar în Master Plan. Pe Master Plan apar de regulă investițiile majore ce țin de tronsoanele majore, de autostrăzi, de transporturi feroviare sau fluviale de pe coridoarele europene. Asta înseamnă că ce nu-i cuprins în Master Plan nu mai finanțăm? E o bătaie de joc față de medieșeni”, a mai spus Orban.
Mai are PNL Sibiu prioritate la europarlamentare?
Întrebat cu privire la alcătuirea listelor pentru alegerile europarlamentare, Ludovic Orban a dat de înțeles că în ciuda rezultatelor bune obținute de liberalii sibieni la alegerile parlamentare, va conta candidatul. ”Nu contează ce spun eu. Vom aproba în Consiliul Național criteriile, procedura, calendarul de alcătuire a listelor pentru Parlamentul European și orice candidat care reprezintă orice filială va fi în această competiție care va porni după decizia Consiliului Național și cred că până la sfârșitul toamnei vom finaliza listele. E foarte importantă lista pentru Parlamentul European, ați văzut PSD-ul a trimis oameni precum Vasilica Viorica Dăncilă pe care colega sa din grupul PES a spus că ea credea că-i mută, că n-a vorbit niciodată. Noi nu ne permitem să facem asta, trebuie să trimitem oameni reprezentativi, oameni care au în spate cariere, oameni care au competențe pe anumite domenii, oameni care să fie și recunoscuți pe domeniile respective” a spus Orban. Liderul PNL a spus însă ca va conta într-o anume măsură și „background-ul electoral„. ”Va conta. Dar vor conta și candidații, pentru că probabil că va exista un sistem de evaluare care să țină cont și de regiunea și județul din care provine un candidat dar și de performanțele candidatului respectiv”, a mai spus președintele PNL.
Nu Cioloș e dușmanul, ci PSD
Întrebat de partidul pe care îl formează fostul premier Dacian Cioloș dacă va conta la viitoarele alegeri, Orban a spus că singurul adversar politic al liberalilor e PSD. ”PNL e un partid serios, un partid puternic, care are 14 mii de consilieri, 1100 de primari, sute de consilieri județeni, 200 de mii de membri, cu organizație în fiecare localitate din țara asta. Problema noastră e să batem PSD, asta e problema noastră. Adversarul nostru e să batem PSD și PNL se mobilizează pentru. Reuși să termine o dată cu această camarilă care a distrus România”, a declarat Orban.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Parlamentul European , Dacian Cioloş , Master Planul General , Ludovic Orban , Consiliului Național , Laurențiu Streza , ministerul transporturilor , Gheorghe Roman , Parlamentul României , alegeri , PNL , Consiliul Național , Mitropolitul Ardealului , Pentru Sibiu , Direcţiei Europa , Gheorghe Neamțu , Nu Cioloș , Banca Mediașului , Pe Master Plan , Zilele Mediașului , Vasilica Viorica Dăncilă
Vizualizari: 2317
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
BB
Acum 7 ore
Sibian și eu
Acum 7 ore
AUR
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Kokos