Ribeye steak, coaste de porc pregătite la cuptor timp de patru ore sau buffalo wings sunt doar câteva din preparatele bucătăriei celui mai nou restaurant din Sibiu. Prin modul în care împletește tradițiile cu tehnologia ori răbdarea de a pregăti un preparat cu priceperea de a identifica gustul perfect pentru fiecare client, Papa Mitch Texas BBQ Pit este un restaurant unic în țară. În special prin modul în care abordează prepararea cărnii de vită Angus.
Situat la ieșirea din Sibiu înspre Șelimbăr, chiar înainte de intersecția drumului național cu strada Doamna Stanca, Papa Mitch Texas BBQ Pit atrage atenția chiar de la început prin forma noii clădiri în care a fost amenajat restaurantul. “Am venit cu această clădire în memorie de când m-am întors în România. Este o inspirație din SUA, dar am adaptat-o local. Am lucrat cu o firmă italiană, proiecul fiind unul complex. Spre exemplu, numai elementele de prindere a grinzilor cântăresc două tone. Am creat această structură prin transferul pe acoperiș a izolației, astfel încât grinzile să rămână la vedere. Consider că acesta este tot farmecul. Nu puteam face ceea ce este aici fără o construcție adecvată, deoarece astfel considerăm că trebuie să se prezinte o bucătărie cu specific american“, vorbește Mitch Lotrean. Alături de Camelia Lotrean a creat localul a cărui bucătărie are o evidentă tentă americană, îmbinată cu preparate redescoperite din rețetele acestei zone a lumii.
“Sunt a patra generație de măcelari din familia mea, sunt maistru măcelar și bucătar, am lucrat pe litoral în domeniu, fiind distribuitor de carne pe tot litoralul. Am lucrat acolo până la fuga mea din România comunistă. Mai apoi am lucrat în domeniu în Germania, în Canada și în SUA, în propriile mele restaurante“, Mitch Lotrean
Răbdarea de a oferi alternativa
Country-ul domol din fundalul sonor al restaurantului pare anume ales pentru ideile pe care reprezentanții noului restaurant le aduc pe piața culinară din Sibiu și din România. “De exemplu, un preparat care prin metodele clasice este pregătit în două ore, la noi se prepară în patru – cinci ore. În plus, în cadrul procesului de preparare, la început folosim foc generat de lemn, se face o afumare în prealabil, în urma căreia carnea primește un gust specific. În cea de-a doua parte, carnea este preparată cu căldura generată de focul de gaz. Cuptorul este digital, deci este o combinație între tradiție și tehnologie. Iar cuptorul acesta, despre care știm că este unic în România are și o capacitate foarte mare“, spune Mitch Lotrean.Nu sunt suficiente, însă, doar cele patru ore de coacere, carnea mai are nevoie de alte două-trei ore în care «să se relaxeze». Acest proces are loc într-un alt cuptor special din bucătăria dotată cu aparatură sofisticată. “De fapt, abia a doua zi aceste preparate, coastele, ca să dăm un exemplu concret, au cel mai bun gust. Dar, ca să precizez clar, coastele de porc pe care noi le oferim nu sunt cele recunoscute în majoritatea părților, acea scăricică să îi spun așa. Coastele noastre au cel puțin doi centimetri de carne. În fața clienților, aceste coaste (foto principală) sunt însoțite de un sos american, pe care îl aducem, evident, din SUA“, vorbește Mitch Lotrean despre unul din cele mai cerute preparate din bucătăria sa. De altfel, chiar și numele restaurantului face trimitere la tradițiile vechilor americani de a-și pregăti mâncarea. ”Pit” era groapa în care vechii cowboy preparau carnea la foc lin și într-o perioadă îndelungată de timp. Iar pentru ca totul să poată fi urmărit de către clienți, bucătăria este una de tip deschis.
“Gustul este unul mult mai pregnant și rafinat. Cunoscătorii vor aprecia și aproba acest lucru, iar pentru cei care nu sunt încă pretențioși în acest domeniu experiența de la Papa Mitch va fi una de referință“, Mitch LotreanConceptul pe care Papa Mitch Texas BBQ Pit îl aduce pe piața din Sibiu și din România reprezintă o alternativă la modul în care piața locală înțelege să consume carnea, în special cea de vită Angus. “De aceea avem această vitrină, în care prezentăm carnea, pentru a explica ce înseamnă și cum trebuie să arate o carne Angus. Este o carne în care grăsimea este repartizată și în fibra cărnii, nu doar în exterior, ceea ce îi dă o frăgezime prin prăjire extrem de specială. Carnea Angus a ajuns la mare căutare în SUA, iar pe acest drum este și România. Lumea de aici a început să iasă pe afară, să cunoască. Dar ceea ce am observat este că majoritatea clienților preferă carnea bine prăjită, iar noi încercăm să deschidem un pic orizontul așteptărilor și preferințelor. O parte din aroma cărnii se pierde prin prăjire excesivă, de aceea este importantă temperatura interioară a cărnii în procesul de preparare“, descrie Mitch Lotrean.
Cei care devin clienți ai restaurantului Papa Mitch au la dispoziție vitrina în care li se prezintă carnea și detaliile acesteia și li se oferă și sfaturi în ceea ce privește potențialul cărnii prin alte metode de preparare decât cele cunoscute în Sibiu și România. “Deoarece produsele noastre sunt foarte noi, aș recomanda oamenilor să fie curajoși. Și recomandăm această carne de vită Angus deoarece e vorba de respectul pe care ți-l arăți ție și corpului tău. E o altă calitate a mâncării“, mai spune Mitch Lotrean.
Carnea de vită Angus este livrată de către producătorul Karpaten Meat, din Marpod, în urma unui proces de maturare de 21 de zile, care poate fi extins până la 35 de zile. “Abia la 35 de zile această carne își atinge potențialul maxim al aromelor, spun specialiști“, arată Mitch Lotrean. Carnea livrată este însoțită de Certificatul de Conformitate – premium Angus – grass fed.
De la steak-ul de Angus, la tradițiile locului
Meniul Papa Mitch Texas BBQ Pit este orientat pe specificul unui steak-house. Dar oferta este extrem de variată. De la produse de porc (ceafă, antricot, coaste, cotlete și așa mai departe), până la – evident - preparatele din vită de cele mai variate feluri. “Aș descrie localul drept un barbecue pit, în care carnea este preparată la o temperatură scăzută și într-o perioadă mai îndelungată, comparativ cu metodele clasice, de preparare. De exemplu, brisket-ul, un piept de vită care este printre cele mai dure cărnuri. Pentru a ajunge la un nivel în care poate fi apreciată aceast carne, prepararea ei se face într-o perioadă cuprinsă între zece și 14 ore. Urmează să îl introducem, deoarece aici încă nu este apreciat acest preparat“, arată Mitch Lotrean. Și tot pe lista preparatelor care urmează a fi introduse în meniu este și carnea de curcan, de asemenea foarte apreciată în SUA.”Ne propunem ca Papa Mitch să devină unul dintre cele mai reușite «Steak House» din Transilvania”, Mitch LotreanÎn meniul celui mai nou restaurant din Sibiu se regăsesc, însă, și rețete culese din România. Spre exemplu, ciorba de burtă dobrogeană. “Este făcută tot din burta de Angus. Mai avem o mâncare foarte, foarte delicioasă făcută din cozi de Angus, iar prin preparatul în care folosim momițe de Angus încercăm să reintroducem o tradiție veche. Din carne de oaie avem cotlete de berbecuț și mușchiulețul de batal. Rețetele acestea le-am cules din Dobrogea. Spre exemplu, rețeta ciorbei de burtă este una specific tătărească. Se face numai din burtă foarte bine selectată și din picioarele vacii. De exemplu, tendoanele sunt fierte timp de o noapte întreagă. Am introdus tot aici și diafragma (cureaua bărbierului), o carne pe care o mâncau doar măcelarii în trecut, deoarece ei știau toate secretele. Este foarte fragedă și suculentă. Preparată pe grătar medium-rare este o nebunie curată. Iar diafragma este la un preț foarte avantajos. Deocamdată este un preparat mai puțin cunoscut la noi, dar a început să apară cerere tot mai mare“, descrie Mitch Lotrean.
Meniul de la Papa Mitch include și deja celebri hamburgeri, în trei variante: Burger Papa Mitch, preparat 100% din carne Black Angus, unul în care carnea de vită este combinată cu cea de porc și un burger vegetarian. Meniul restaurantului este diversificat și de alte supe și ciorbe, de exemplu. “Am primit și critici că am introdus ciorba de pui a la grec si un șnițel de pui. Acestea sunt mici concesii. Dar avem și acele aripioare de pui cunoscute mai ales sub numele de «buffalo wings», care sunt foarte picante și sunt însoțite de un sos de gorgonzola și tulpină de țelină“, mai descrie Mitch Lotrean.
Printre deserturi se regăsesc și cele care au devenit celebre în bucătăria americană, de la cheese cake, la carrot cake, apple cake. Totodată, meniul Papa Mitch include și o plăcintă cu carne de vită Angus, asezonată cu legume și un sos delicios, după o rețetă americană.
America de acum 100 de ani
Papa Mitch oferă și aproape 30 de sortimente de vinuri, atent selecționate. “Avem chiar și vinuri franțuzești, iar de la cramele românești am ales vinurile care se potrivesc cel mai bine preparatelor noastre. Dar oferim și șase feluri de bere draft, căci coastele de porc merg mai bine cu berea“, spune Mitch Lotrean. Restaurantul Papa Mitch Texas BBQ Pit
Restaurantul are aproape 100 de locuri înăuntru, mai bine de zece pe terasă și o parcare cu 17 locuri. Restaurantul a fost amenajat și cu diferite elemente specifice culturii americane. Un astfel de exemplu este un cap de vacă din rasa Longhorn, o piesă a cărui preț de catalog este de 5.000 de dolari. Totodată, pereții au fost decorați și cu un steag vechi de peste 100 de ani, cu doar 48 de stele (din perioada în care Alaska și Hawai nu făceau parte din SUA. Câteva din scaunele din fața barului au fost înlocuite cu șei de cal, iar una din aceasta este adusă din Texas. Are, de asemenea, peste 100 de ani, iar toate ornamentele sunt din argint. “Clienții noștri vor fi convinși că ceea ce facem noi aici este foarte profesionist, colaborăm cu firme profesioniste și atent alese. Ceea ce descoperim și ne doare este calificarea personalului de pe piața locală și tocmai de aceea, pentru a exclude orice posibile disfuncționalități, carnea este preparată doar de noi și de bucătarul șef, Marius, care ne-a fost alături de la momentul deschiderii“, mai spune Mitch Lotrean.
Papa Mitch Texas BBQ Pit este deschis în fiecare zi, între orele 11:00 și 23:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: restaurant sibiu , Black Angus , Papa Mitch , Mitch Lotrean , Steak House , Best Medium Festival , Harley Burger , Papa Mitch Texas , Angus Mcdonald , Pentru Sibiu , Burger Papa Mitch , Carnegie Hall , Camelia Lotrean , Meniul Papa Mitch Texas , Doamna Stanca , Rareş Cristian Popa , Conservatorul American , Karpaten Meat , Restaurantul Papa Mitch Texas , Carnea Angus , Papa Mitch Texas BBQ Pit , cel mai nou restaurant , Buffalo Wings
Vizualizari: 9173
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Predator
Acum 9 ore
Mihai Muntean
Acum 9 ore
@john
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Kukuruku