Primăria din Cisnădie a amplasat o primă stație de autobuz în cel mai mare cartier din afara Sibiului, cel denumit al Arhitecților. Stația va sta, deocamdată, nefolosită deoarece nu există o companie care să transporte călătorii.
Copertina specifică stațiilor de autobuz a fost montată în cursul zilei de vineri în capătul dinspre Calea Cisnădiei al străzii I.V. Ispas din cartierul Arhitecților, situat pe teritoriul orașului Cisnădie. “Am montat prima stație de autobuz. În funcție de cum ne vor mai fi predate drumurile din cartier vom mai monta încă trei, căci sunt deja achiziționate. Stațiile sunt amplasate în interiorul cartierului“, spune Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie.
Doar că, deocamdată, nu se știe ce autobuze pot deservi această primă stație și cele care vor urma a fi amplasate. “Eu am făcut primul pas pentru a demonstra că am cuvânt. Cu această primă stație, Tursib ne poate demonstra dacă poate prelungi traseul liniei care vine în cartierul Cireșica, din Sibiu. De exemplu, acum ar putea veni până la această primă stație, unde pot veni foarte mulți oameni. Cei din cartier mi-au spus să pun aceste stații, căci ei discută cu cei din Sibiu“, mai arată Gheorghe Huja.
Până la ora publicării acestui material, directorul general al Tursib – societatea de transport public a municipiului Sibiu – nu a putut fi contactat. Reprezentanți ai administrației societății de transport au arătat, însă, pentru Turnul Sfatului faptul că la nivel conducerii Tursib nu se știe nimic de inițiativa amplasării stațiilor de autobuz din Cisnădie. Și nici de vreo solicitare de prelungire a traseelor până în cartierul în discuție. Iar o astfel de prelungire a unor linii ale Tursib în interiorul Cartierului Arhitecților nu este, deocamdată, posibilă din punct de vedere legal. Tursib – societate al cărui unic acționar este Consiliul local Sibiu - a concesionat activitatea de transport public local în municipiul Sibiu, fără să aibă competențe și în afara teritoriului administrativ al orașului. În plus, activitatea societății este amplu susținută financiar din bugetul Sibiului, prin subvenționarea gratuităților oferite pensionarilor din municipiu.
O variantă discutată doar principial între liderii administrațiilor din zona Sibiului a fost constituirea unei zone metropolitane, astfel încât asocierea rezultată între localități să poată oferi substratul legal necesar creării unei societăți de transport metropolitan. Proiectul zonei metropolitane s-a blocat, însă, în orgoliile aleșilor locali: a fost redactat un draft de asociere încă din 2017, iar redactarea nu a mai fost urmată de nicio discuție între primari.
Sursa foto principală: Facebook / Vio Perianu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: autobuz Măneşti-Polieşti , Gheorghe Huja , Primăria Cisnădie , Turnul Sfatului , Calea Cisnadiei , Cartierul Arhitecților , Google Maps , Replica Tursib , Pentru Sibiu , Vio Perianu , statie de pompare , Cartierului Arhitecților
Vizualizari: 11392
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 14 ore
JFK