O sibiancă în vârstă de 42 de ani pe numele căreia autoritățile judiciare spaniole au emis mandat european de arestare a fost prinsă ieri de polițiștii sibieni.
"La data de 18 iunie a.c., în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au identificat și prins o localnică în vârstă de 42 de ani, pe numele căreia autoritățile judiciare spaniole au emis mandat european de arestare din data de 20.04.2018", se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu. Femeia este cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, falsificare de documente oficiale, apartenenţa la o organizaţie criminală şi spălare de bani, fapte prevăzute si pedepsite de Codul penal spaniol cu închisoarea de maxim 26 ani. Sibianca a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Sibiu, urmând ca astăzi, 19 iunie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea confirmării Mandatului European de Arestare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliției Rutiere , IPJ Sibiu , Apel Alba Iulia , Casellon Spania , mandat european , Serviciul Antifraudă , Mandatului European , urmarita international , Arest Preventiv , falsificare , organizatie criminala
Vizualizari: 1736
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Laur
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Max