Proiectul „Satul din spatele frontului” va aduce în Muzeul în aer liber o serie de animații culturale. Acestea vor avea loc între 22 și 24 iunie 2018.
Zece membri ai unor asociații de reconstituiri istorice vor reproduce în Muzeu atmosfera satului românesc și a frontului din timpul Primului Război Mondial, cu elemente de recuzită specifice perioadei respective.
,,Țăranul-soldat a fost cel care a sacrificat totul, nu doar pe front ci și în afara lui – gospodăria lăsată acasă, implicarea și susținerea membrilor familiei. În cadrul acestui program, el va fi recompensat de către continuatorii ASTREI prin evenimente și acțiuni culturale. Scenariile de reconstituire și atelierele ce se vor desfășura în weekendul 22-24 iunie 2018, în Muzeul ASTRA aduc în prim plan secvențe de pregătire a confruntărilor pe câmpul de luptă, incursiuni ale cavaleriei, momente de repaus și hrană la bucătăria de campanie dar se vor organiza și ateliere de reparare a efectelor și echipamentelor cu rol de aprovizionare a trupelor. Marele Război se va regăsi și în secvențele de pregătire a gospodăriilor aflate pe linia frontului, ilustrându-se modul cum era organizat interiorul unei gospodării cu încartiruire de trupe. Animațiile culturale sunt organizate de Muzeul Astra în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre din Sibiu și Asociația Castrum Novis.”, a declarat Lucian Robu, muzeograf Muzeul ASTRA.Programul animațiilor și scenariilor în perioada 22 iunie-24 iunie 2018;
Vineri, 22 iunie:
- începând cu ora 18.00 – reconstituiri cu cavalerie din Primul Război Mondial, în zona Gospodăriilor din Sectorul Lemn; Etno Tehno Parc; Aleea Pivelor;
- reconstituiri pe tema realizării tranșeelor, bivuacurilor, gropilor individuale de tragere, pe zona sectorului Lemn, gospodăriile Nereju și Obârșa;
- Acțiuni de cazarmare și acțiuni luptă cu Regimentul 4 Roșiori al Armatei Române, în Primul Război Mondial, în zona Gospodăriilor Nereju, Obârșa, Câmpulung, Călinești Berbești, Gura Râului;
- Mâncare de front - Ateliere culinare cu reconstituiri de hrană din Primul Război Mondial, în zona de interacțiune din Gospodăria Poiana Perișani;
- reconstituiri pe tema realizării tranșeelor, bivuacurilor, gropilor individuale de tragere, pe zona sectorului Lemn, gospodăriile Nereju și Obârșa;
- Acțiuni de cazarmare și acțiuni luptă cu Regimentul 4 Roșiori al Armatei Române în Primul Război Mondial, în zona Gospodăriilor Nereju, Obârșa, Câmpulung, Călinești Berbești, Gura Râului;
- Mâncare de front - Ateliere culinare cu reconstituiri de hrană din Primul Război Mondial, în zona de interacțiune din Gospodăria Poiana Perișani, zona Etno-Tehno-Parc;
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: primul razboi mondial , Armatei Române , Primului Război Mondial , Muzeul Astra , Academia Forțelor Terestre , Gura Râului , Lucian Robu , Marele Război , Aleea Pivelor , Etno Tehno Parc , Asociația Castrum Novis , Călinești Berbești , Gospodăria Poiana Perișani , Gospodăriilor Nereju , Gospodăriilor Poiana Perișani , Sectorul Lemn
Vizualizari: 789
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adina
Acum 4 ore
Trancau
Acum 4 ore
Adi
Acum 4 ore
Chiorul
Acum 4 ore
Barosanu