Cei mai buni elevi din județul Sibiu se pregătesc pentru a fi admiși la liceu. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a publicat ierarhia la nivelului județului a absolvenților clasei a VIII-a care vor păși în acest an în clasele liceale.
Astfel, media de admitere la liceu este calculată în funcție de media obținută de elevi la probele de la Evaluarea Națională și media din clasele V-VIII. Cea mai mare medie de admitere la nivelul județului Sibiu este astfel 9,91, pe care au reușit s-o obțină patru elevi: Raluca Aftenie de la Liceul Teoretic „C. Noica” Sibiu, Daria Blaga și Alexia Bârza de la Colegiul Național „Gh. Lazar” Sibiu și Otilia Gâță de la Școala gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat.
O medie de 9,90 au reușit s-o obțină trei elevi: Ana Maria Chioran și Bogdan Gheban de la Colegiul Național „Gh. Lazar” Sibiu și Bianca Daneș de la Școala gimnazială Nr. 21 Sibiu. Cu note medii mai mari de 9 candidează pentru un loc în liceu alți 291 de absolvenți ai clasei a VIII-a, care reprezintă cel mai des instituții de învățământ din Sibiu, Mediaș, Avrig, Cisnădie și Talmaciu.
Amintim că în total, pentru Evaluarea Națională la nivelul județului Sibiu au fost înscriși 2640 de elevi. Dintre aceștia 2.070 au reușit să obțină note de trecere la examene, iar 2.250 de tineri au reușit să obțină o medie care să le permită să treacă procedura de admitere la liceu în anul 2018.
Procesul admiterii în liceu pentru anul școlar 2018-2019 a început încă din februarie, atunci când a fost elaborarat planul de măsuri în cazul fiecărui județ și pentru municipiul Bucureşti. Elevii din clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu în perioada 29 iunie – 3 iulie 2018, urmând ca pe 9 iulie să se desfăşoare repartizarea computerizată într-o singură etapă.
Între 10 – 13 iulie urmează depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi, iar pe 13 iulie – transmiterea de către unităţile de învăţământ liceal de stat a situaţiei locurilor rămase libere în urmă neinscrierii candidaţilor admişi în această etapă de admitere.
În perioada 16-18 iulie trebuie să aibă loc rezolvarea de către comisia judeţeană de admitere a situaţiile speciale apărute după etapă de repartizare comupterizata, a repartizării candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi a candidaţilor care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizaţi în etapă repartizării computerizate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liceul Teoretic , Ion Pop Reteganul , Evaluarea Naţională , Colegiul Național Pedagogic , Ana Maria Chioran , Alexia Bârza , Bianca Daneș , Bogdan Gheban , Daria Blaga , Otilia Gâță , Raluca Aftenie
Vizualizari: 1690


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Mesterul dupe net
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 4 ore
Asdfasdf