Cibinul a depășit cotele de atenție la intrarea în orașul Sibiu, iar pompierii instalează diguri din saci de nisip în aceste momente. Alte trei diguri sunt construite în Cristian, Săliște și Orlat.
Actualizare 17:30 În zona Scandia salvatorii au început să pompeze apa și nivelul apei e în scădere.
CITIȚI ȘI: Ce spune primarul Sibiului despre nivelul ridicat de apă din Cibin
Actualizare 16:20 Colegii noștri se află la fața locului și ne-au trimis imagini video.
„Am fost dimineața la Cristian la solicitaea prefectului pentru a ajuta să cărăm niște saci de nisip. La ora ora 14 s-au retras efectivele și în continuare suntem solicitați pentru a îndigui la strada Podului cu în jur de 50 de militari din garnizoana Sibiu” - Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre, pentru Turnul Sfatului.În scurt timp, va ajunge la Cristian și ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș. Acolo se află deja Raed Aafat, prefectul Adela Muntean și șefii structurilor de intervenție, directorul SGA etc.
Actualizare 15:50 Polițiștii au restricționat circulația pe strada Podului, înainte de Scandia. Mașinile n-au acces dinspre cartierul Broscărie.
Actualizare 15:30 În zona Piața Cibin, râul a inundat un culoar de acces pietonal de sub pod.
Foto: Mihai Nițu
Foto: Mihai Nițu
Actualizare 15:00. Pe strada Podului, mun. Sibiu s-au mobilizat forțe din cadrul ISUJ Sibiu, ISU Bistrița-Nasaud, membri ai Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta și militari MAPN pentru evaluarea zonei și, dacă situația o impune, construirea digurilor din saci cu nisip.
Știre inițială. În municipiul Sibiu, Cibinul a depășit cota de inundație cu 3 centimetri (353 cm, față de 350 cm). Pe strada Podului, în dreptul fabricii Scandia, se instalează diguri din saci cu nisip. În ședința de urgență condusă de secretarul de stat Raed Arafat, desfășurată la Primăria Ocna Sibiului, s-au dispus măsurile de relocare a forțelor, echipajelor și materialelor pe județ.
Pe pârâul Săliște va fi instalat un dig mobil la ieșirea din Săliște spre Galeș, în lungime de 200 de metri. La Cristian, pe strada XIV, au fost ridicate diguri din saci cu nisip, pe o lungime de 200 de metri, pe malul Cibinului. Pe străzile VII și VIII se va ridica un dig mobil de 200 de metri. Pe malul Râului Negru care intră în Orlat se vor ridica diguri din saci cu nisip.
La Ocna Sibiului continuă consolidarea malului pârâului Visa.
„În Mărginimea Sibiului nu s-a dispus evacuarea populației, însă nu excludem această posibilitate, în condițiile în care se prevăd averse de ploaie de 70-80 de litri/metrul pătrat, într-un timp foarte scurt”, a precizat prefectul Adela Muntean, care se află pe teren, împreună cu Raed Arafat.Pentru extragerea apei acumulate în zonele inundate, acționează, în sprijinul cetățenilor, peste 300 de pompieri cu 13 motopompe, în localitățile: Apoldu de Jos, Apoldu de Sus, Ocna Sibiului, Cristian și Sibiu. La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a dispus suplimentarea dispozitivelor cu câte o motopompă din cadrul ISU Hunedoara, ISU Vâlcea și ISU Alba.
Județul Sibiu rămâne sub avertizare meteorologică COD PORTOCALIU până mâine, 10 iulie, la ora 21,00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Serviciului Voluntar , Ocna Sibiului , Turnul Sfatului , ISU Sibiu , Scoala Cristian , Piaţa Cibin , Primăria Ocna Sibiului , Ioan Deneş , Academiei Forțelor Terestre , Mihai Nițu , inundatii , În Mărginimea Sibiului , Inspectoratului General , Ghiță Bârsan , Raed Arafat , Judeţul Sibiul , Moara Cibin , La Ocna Sibiului , Râului Negru , Raed Aafat , Adela Muntean
Vizualizari: 13193
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Willy
Acum 13 ore
John Doe
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Q