Duminică,
18.05.2025
Ploi Moderate
Acum
7°C

„Casele cu suflet” ale Sibiului la Centenar, într-o expoziţie la Primăria Sibiu

„Casele cu suflet” ale Sibiului la Centenar, într-o expoziţie la Primăria Sibiu

Expoziţia de fotografie şi documente SIBIU. CASE CU SUFLET LA UN CENTENAR DE UNITATE” este primul eveniment cultural organizat de Casa de Presă și Editură Tribuna, care vine, în anul în care România sărbătoreşte Centenarul, să contureze, printr-o modalitate inedită, un tablou al contribuţiei Sibiului la realizarea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, dar şi al întregii vieţi culturale, politice şi administrative a Sibiului din vremurile de dinainte şi de după Unire.

Expoziţia este deschisă, începând din 16 iulie 2018 şi până la finalul lunii, în Curtea Interioară a Primăriei Sibiu și cuprinde principalele puncte ale Sibiului marcate de trecerea unor personalităţi de vază din viaţa culturală sau administrativă a Sibiului şi a întregii Românii, fie că este vorba despre clădiri în care au locuit scriitori, istorici, profesori, administratori, cercetători, sau că este vorba de clădiri sau instituţii prin care doar au trecut la un moment dat astfel de personalităţi.

Expoziţia de fotografie şi documente SIBIU. CASE CU SUFLET LA UN CENTENAR DE UNITATE pune în valoare casele în  care au locuit personalităţi de-a lungul istoriei Sibiului, multe dintre ele legate de înfăptuirea actului Unirii de la 1918, conturând un tablou al vieţii şi activităţii acestor oameni.

Foto-Razvan NEGRU-2

Multe dintre clădirile pe lângă care trecem în graba zilnică nu sunt doar simple ziduri, ci sunt case însufleţite de trecerea unora dintre cei care au luptat pentru Unitate, cu decenii înainte de Marea Unire, a celor care au înfăptuit Unirea, sau a celor care au reuşit să păstreze România Unită şi după 1918.

Instituţii şi personalităţi, între care ASTRA, cu preşedinţii săi, Visarion Roman, Corneliu Diaconovici, personalităţi ale Bisericii, între care Mitropolitul Andrei şaguna, Consiliul Dirigent, Telegraful Român, Transilvania, George Bariţiu, Tribuna, Ioan Slavici, George Coşbuc, Octavian Goga, dar şi Mihai Eminescu la trecerea prin Sibiu cu primul spectacol de teatru în limba română, şi alte personalităţi ale culturii germane sau altele, din istoria oraşului, inclusiv intelectualii germani A. Schulerus şi O. Wittstock, implicaţi direct în momentul Unirii de la 1918, sunt cuprinşi în expoziţie.

Foto-Razvan NEGRU-3

Este un apel la sibieni şi turişti deopotrivă, pentru a-şi îngădui un scurt răgaz de aducere aminte a contribuţiei remarcabile a înaintaşilor noştri la realizarea României Mari, în care împreună trăim de un Centenar.

Proiectul SIBIU. CASE CU SUFLET LA UN CENTENAR DE UNITATE este cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală 2018.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus