Duminică,
17.08.2025
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
27°C

Turiștii, cot la cot cu localnicii la inundațiile din Gura Râului

Turiștii, cot la cot cu localnicii la inundațiile din Gura Râului

La Gura Râului inundațiile le-au dat bătăi de cap proprietarilor de pensiuni, luna trecută. Totuși, în toată această perioadă nimeni nu și-a anulat rezervarea. Mai mult, turiștii au fost cei care le-au depășit așteptările tuturor, fiind unii dintre cei mai aprigi „luptători”.

Tanti Norica povestește cu încântare cum luna trecută, cât au fost inundații la Gura Râului, turiștii de la pensiunea ei au ieșit și au dat o mână de ajutor.

„Au ieșit cu toții și au ajutat cu ce au putut. Bineînțeles că primarul și localnicii s-au implicat, dar ce a fost cu adevărat impresionant a fost că și turiștii au venit în ajutorul nostru. Unii umpleau sacii cu nisip sau îi cărau, în timp ce alții stăteau chiar cu măturile în calea apei. A fost un moment impresionant, în care toată lumea a pus mână de la mână pentru ca totul să se încheie cu bine”, își amintește Norica Gligorea.

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, col. Cosmin Balcu, a declarat zilele trecute că fenomenele meteorologice întâlnite vara aceasta în județul Sibiu, prin frecvență și dispersare geografică, sunt nemaiîntâlnite pentru regiunea noastră.

„Am avut foarte multe fenomene în același timp. Efectiv nu mai aveam resurse umane și tehnice, de aceea am fost nevoiți să chemăm și din județele învecinate în ajutor. Nu puteam acționa în zece locuri în același timp, la aceeași amploare”, a declarat col. Cosmin Balcu, în cadrul unei conferințe de presă.
 

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus