Președintele Klaus Iohannis se întreabă dacă nu cumva violențele de vineri seara de la București au fost parte a unui scenariu pentru „a construi o diversiune care să construiască o tensiune falsă în societate”. Acesta a înregistrat un mesaj video care a fost transmis la ora 18:00.
Prezentăm ideile principale din discursul lui Klaus Iohannis:
„Aceste demonstrații au fost pașnice (...)Românii știu să fi civilizați, civici și corecți. Nu merită etichetele primite din partea unor voci iresponsabile. Toți cei care ies în stradă pentru a transmite un measj au o voce legitimă care va trebui ascultată și înțeleasă. Violența asupra manifestanților nu sunt acceptabile sub nicio formă, atacarea oamenilor nevinovați, a jurnaliștilor este de neconceput într-un stat vinovat, iar cei vinovați trebuie identificați cât mai repede, indiferent cine sunt și unde sunt.
Soluția aleasă, acea de a dispersa în totalitate manifestația, în loc de neutralizarea celor violenți este condamnabilă și nu poate fi justificată. Intervenția Jandarmeriei a fost disproporționată în raport cu manifestările oamenilor.
Condamn la fel de ferm acțiunile celor care au atacat jandarmii.
Explicațiile publice extrem de subțiri și de slab probate nu au convins. Au trecut 3 zile și nu există niciun responsabil ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei. Am cerut procurorului genral deucerea până la capăt a anchetei. Violența asupra oamenilor care se opun guvernului e caracteristică țărilor europene.
Există și un plan politic. Până la această oră am fi avut cel puțin o demisie. Suntem pentru a câta oară martorii unui guvern care se preface că nu vede și nu aude revolta oamenilor. Nimeni nu și-a asumat reponsabilitatea politică a ceea ce s-a întâmplat.
De ce am ajuns aici? Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiția și lupta anticorupție și-au dorit o tensiune nejustificată și falsă în societate? Ce se va întâmpla mai departe dacă acest Guvern va trata poporul în aceeași manieră?
În ultimul an și jumtătate PSD a compromis actul de guvernare și în ciuda scorului de la alegerile din 2016 a tulburat societate prin măsurile legiferate și atacuri la adresa magistraților.
Avem acum și o componentă represivă care ridică serioase semne de întrebare referitor la intențiile acestui Guvern față de români. Este evidentă ruptura care există acum între români și executiv. România este o țară echilibrată, respectată, însă cei de la Guvern fac tot ce pot pentru a schimba acest lucru.
Sondajele arată că peste 80% dintre români cred că mergem într-o direcție greșită.
PSD a câștigat alegerile, nu am contestat niciodată acest lucru, dar actuala cnducere abuzează de acea victorie pentru a ataca populația, justiția, pentru a scoate România de pe drumul său european și euroatlantic. Riscă PSD să arunce țara în haos doar pentru a proteja o grupare?
Nu avem nevoie de instabilitate și de o criză socială prelungită. Oamenii se vor revolta și în continuare dacă sunt ignorați.
Fac un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile și să înțeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni. Pentru societatea civilă: nu vă lăsați descurajați. Lucrurile se pot transforma în bine. E important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă. Acest apel nu este la revoltă, ci la responsabilitate și implicare. Doar împreună putem să schimbăm starea de lucru.
Un alt apel, pentru Opoziție: alternativa nu vine de la sine. Doar lucrând cu determinare și înțelepciune se paote ajunge în a obține încrederea oamenilor. Este nevoie fără îndoială de un dialog susținut de toate forțele din opoziție. Oamenii politici știu să pună mai presus interesele țării, iar interesul României este de a opri abuzurile politicienilor.
Vreau să vă asigur că oricât de mare ar fi presiunea PSD și a propagandei lor voi continua să susțin fără rezerve interesale naționale ale românilor, instituțiile statului care luptă împotriva corupției. Ca președinte, voi continua să acționez în susținerea unui stat de drept, în care instituțiile sunt puternice pentru protejarea cetățenilor și a drepturilor cetățenilor”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 904
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Eu
Acum 55 minute
Emil
Acum 2 ore
Un producător
Acum 2 ore
@Q
Acum 3 ore
Emil