O sibiancă a povestit astăzi pe o rețea de socializare cum doi controlori ar fi avut o atitudine necorespunzătoare la adresa ei și a cățelușului ei. Totul s-a petrecut miercuri după-amiaza în autobuzul 13, pe Calea Dumbrăvii. Reprezentanții Animal Life Sibiu spun că nu este prima dată când oamenii cu animale de companie sunt tratați necorespunzător în autobuz.
Unei tinere din Sibiu i s-a cerut bilet în autobuz pentru cățel, în condițiile în care, potrivit legislației, acest lucru nu este necesar. Mai mult decât atât, potrivit acesteia, cei doi controlori care au abordat-o în autobuz ar fi avut o atitudine lipsită de respect.
„Ieri pe la 19:30 m-am urcat în autobuz în stația de la teatru, iar ei (n.r. controlorii) de pe Dumbrăvii. Direct au venit la mine, văzându-mă că eram cu cățelul la picioare, cu o atitudine foarte ofuscată, să le prezint biletul. Probabil nu se așteptau să am sau ceva, pentru că de îndată ce l-am arătat au început să comenteze la adresa cățelului: "Și ține-ți câinele ala în loc, ce se tot mișcă aici în drum". Ne aflam ambii în picioare și Teddy se mai muta ba lângă un picior, ba lângă celălalt. Trebuie menționat faptul că avea lesă”, povestește Diana Alexandra Voloaga.Tânăra a reprodus pe facebook întreaga discuție cu unul din controlori.
Eu: Cum adică să îmi țin câinele în loc? Care e problema?Întreaga discuție a fost ascultată „de pe margine” de câteva doamne mai în vârstă. În momentul în care sibianca a întrebat mirată controlorul despre ce bilet vorbește, una din doamne ar fi intervenit în apărarea controlorului, își amintește Diana.El: Nu înțeleg de ce veniți cu câinii în autobuz, dacă e cineva alergic sau ceva?
Eu: Nu văd care e problema, nu e interzis să circuli cu animalul de companie!
El: Nu mă fă să îți cer actele la câine!
Eu mă caut în ghiozdan și îi zic că i le arăt imediat, timp în care alt controlor, cu o atitudine și mai impertinentă îmi zice:
-Nu mai comenta, dă să vad actele câinelui și biletul pentru el!
Eu mă deplasez cu cățelul de câțiva ani, stiu că trebuie să ai carnetul de sănătate cu vaccinurile la zi și lesă și botniță dacă e cazul. Am mai fost controlată anul trecut pentru actele cățelului dar niciodată un controlor nu mi-a cerut bilet pentru câine. L-am întrebat mirată cum adică bilet pentru câine că nu mi s-a mai cerut asa ceva. Între timp o duduie sare cu gura „Da, că și în avioane îți trebuie bilet pentru câine", în timp ce o alta a spus că „nu e voie cu javrele în autobuz”. Controlorul a sărit cu gura la mine să mai citesc regulamentul, să nu mai comentez că îmi dă amenda pentru câine și îi zic nicio problemă, plătesc bilet câinelui sau dați-mi amendă, iar el zice „lasă, nu îi mai scoate bilet acum” și pleaca.După întâmplarea din autobuz, Diana spune că a luat site-ul Tursib din scoarță în scoarță, fără să fi găsit vreo informație privind obligația de a cumpăra bilet pentru animalul de companie. Întreaga poveste a fost postată pe un grup dedicat deținătorilor de animale de companie, acolo unde tânăra a întrebat dacă este într-adevăr nevoie de bilet pentru animal sau nu.
La scurt timp după ce a apărut postarea pe facebook, Andreea Roseti, președintele Animal Life, s-a autosesizat, spunând că va trimite o solicitare către compania de transport în comun, prin care dorește să i se transmită informații privind obligațiile deținătorilor de animale atunci când merg cu autobuzul.
„În trecut ne-au mai fost semnalate cazuri de persoane însoțite de animale de companie care au fost hărțuite, abuzate verbal sau cărora li s-a interzis accesul în mijloace de transport. Nu credeam însă că în 2018 vom mai auzi așa ceva în Sibiu. Aceste abuzuri nu fac cinste nimănui, cu atât mai puțin unui oraș care se dorește civilizat. Vom face o solicitare către Tursib, de a ne comunica în scris și de a face publice condițiile care trebuie îndeplinite pentru accesul cu animalele de companie în mijloacele de transport public. De asemenea, cred că atitudinea necorespunzătoare a angajaților trebuie raportată și penalizată, indiferent care ar fi situația în care apare”, a declarat pentru Turnul Sfatului Andreea Roseti.Contactați de reporterul Turnul Sfatului, reprezentanții societății de transport în comun nu au dorit să facă declarații oficiale. Totuși, au menționat faptul că, potrivit regulamentului în vigoare, posesorii de animale de companie nu trebuie să achiziționeze bilet pentru patruped.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Turnul Sfatului , Andreea Roseti , Animal Life , Diana Alexandra Voloaga , Turnul Sfatului Andreea Roseti
Vizualizari: 9173
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Rammstein
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Sibian Mândru