PSD Sibiu crede că președintele partidului, Liviu Dragnea, nu trebuie demis, așa cum au cerut-o unii membri ai formațiunii într-o scrisoare deschisă.
Joi seara, membrii Biroului Permanent Județean al PSD Sibiu s-au întrunit pentru a decide cu ce poziție vor participa la ședința de vineri a Comitetului Executiv al partidului, convocat de liderul acestuia, Liviu Dragnea. Șeful social-democraților vrea să discute despre scrisoarea semnată de mai mulți pesediști, printre care vicepreședinții PSD Paul Stănescu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu. Aceștia, dar și alți aproape 20 de social-democrați cunoscuți în partid cer „demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcția de șef al PSD, precum și din cea de președinte al Camerei Deputaților”. Potrivit semnatarilor documentului, interimatul de la partid ar trebui asigurat, până la Congres, de premierul Viorica Dăncilă. Comitetul Executiv al PSD a fost convocat de Liviu Dragnea pentru ziua de vineri, la ora 12.30.
Într-un mesaj al PSD Sibiu, semnat de liderul interimar Bogdan Trif, se anunță că „susține unitatea și stabilitatea în interiorul partidului”.
„Sunt preşedintele PSD Sibiu, dar fac parte în același timp și din Guvernul PSD condus de domna Viorica Dăncilă. Așa că rolul meu este, înainte de toate, să îmi adun oamenii la o masă rotundă și împreună să luăm o decizie. La PSD majoritatea a decis întotdeauna, la PSD Sibiu echipa este la fel de puternică și unită. Am primit mandat din partea Biroului Permanent Judeţean, pentru a transmite un mesaj clar de unitate şi de susţinere a Programului de Guvernare. Toate deciziile politice trebuie discutate întâi în cadrul forurilor de conducere. Orice atacuri la persoană trebuie să înceteze imediat. Preşedintele partidului a fost votat de către toţi membrii, astfel încât, în Comitetul Executiv Naţional de mâine, conform Statutului, nu se poate pune problema demiterii preşedintelui. PSD a câştigat alegerile fiind votat de majoritatea covârşitoare a românilor. PSD are obligaţia să continue măsurile care au dus România la cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Românii aşteaptă de la noi continuarea proiectelor de investiţii şi a creşterilor veniturilor populaţiei. În calitate de ministru vă spun că acest Guvern are foarte multe proiecte de dus la bun sfârșit și voi susține guvernul PSD-ALDE, mai ales că românii au nevoie la această oră de un executiv puternic prin stabilitatea guvernării. Acesta este mandatul meu la finalul şedinţei, exprimat prin vot unanim de către toţi parlamentarii şi primarii PSD care fac parte din Biroul Permanent Judeţean”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Camerei Deputaților , Liviu Dragnea , Comitetul Executiv , Bogdan Trif , Uniunea Europeană Guvernului P , Biroul Permanent Județean , Adrian Țuțuianu , Comitetul Executiv Național , Comitetului Executiv , Biroului Permanent Județean , Viorica Dancilă , Gabriela Firea , Paul Stănescu
Vizualizari: 1763
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Robert
Acum 2 ore
Pastor marginas
Acum 2 ore
Nemo