Fostul președinte al USR Sibiu, Raluca Amariei, și-a depus candidatura pentru alegerile europarlamentare în competiția internă a partidului. Nu a vrut să dea mai multe detalii legat de motivele care au determinat-o să candideze motivând că va face acest lucru doar după ce candidatura ei va fi validată. ”Voi face comentarii legate de candidatură la sfârșitul săptămânii după ce se validează toate candidaturile. În 28 se vor valida”, a declarat Amariei pentru Turnul Sfatului.
Raluca Amariei a devenit președinte al USR Sibiu în luna octombrie 2016, iar în acest an, în luna februarie, a fost revocată din funcție. Ea este totuși prezentă în conducerea națională a partidului, fiind aleasă vicepreședinte.
Celălalt sibian care a anunțat public că ăși dorește să candideze la europarlamentare este Nicu Ștefănuță (USR). El a făcut anunțul de participare în cursa internă a partidului pentru lista finală pe pagina sa de Facebook. ”Intru în competiție pentru că ceasurile sunt înaintate și pentru că România este rău reprezentată la Uniunea Europeană. În 2007 am avut o șansă istorică, pe care astăzi părem că o irosim. Intru în competiție pentru că iubesc Europa și iubesc România ca pe două părți ale aceleiași inimi. Intru în competiție în ciuda propriilor mele rețineri. Gabriel Liiceanu a definit curajul ca fiind mersul prin frică spre libertate; în felul acesta văd și eu competiția în care pășesc. Intru în competiție pentru români, fie că ei sunt în granițele țării sau afară: pentru români care se numesc moldoveni, pentru europeni care se bucură să fie români. Intru în competiție pentru colegii mei din Uniunea Salvați România, pentru a le reprezenta aspirațiile către o țară întru totul europeană”, a scris Ștefănuță pe Facebook.
După 28 septembrie, în interiorul USR se va desfășura timp de două luni o campanie electorală internă, astfel încât lista definitivă a candidaților va fi făcută în funcție de voturile tuturor membrilor USR.
USR va anunța la începutul lunii decembrie lista cu care va participa la alegerile pentru Parlamentul European.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Parlamentul European , Turnul Sfatului , Uniunea Salvaţi România , USR , Uniunea Europeană Guvernului P , Nicu Ștefănuță , campanie electorala , Gabriel Liiceanu , europarlamentare , Pentru Sibiu , Judecătoria Sălişte , candidatura , rezultate , Raluca Amariei
Vizualizari: 1607
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel