Reporterul Turnul Sfatului este observator la Referendum din partea unei formațiuni politice și va transmite live, pe toată durata Referendumului, cum decurge procesul de votare. Vom avea astfel ocazia de a asista la corectitudinea procesului electoral și de a relata în direct tot ce se întâmplă dintr-una dintre cele mai aglomerate – cel puțin în teorie, secții din vot din Sibiu.
Actualizare ora 21:00
Ziua 1 s-a încheiat. Mai puțin de cinci persoane au votat în ultima oră. Oboseală, plictiseală, priviri lingi și mulți pensionari, cam așa poate fi rezumată prima parte a Referendumului. Toată lumea însă se așteaptă ca mâine să fie o zi cu totul și cu totul diferită, mai ales când iese lumea de la biserică. Prezența la vot, undeva spre 6% în secția cu pricina.
Actualizare ora 18:31
Lumea deja face calcule. Dacă se întunecă afară, bătrânii nu mai ies din casă, spun ei. ”Se pun la știri acum, apoi îi ia somnul. E gata! Cine n-a votat până acum, mâine mai vine, azi am cam terminat activitatea”. E doar ora 18 și jumătate...
Actualizare ora 18:12
Când se aud niște pași pe coridor toată lumea zâmbește insctinctiv. Apoi vine dezamăgirea, sunt colegii de la secția vecină care se plimbă plictisiți, nicidecum votanți.
Încep și planurile pentru diseară. Când se apropie ora 21:00 urmăm procedurile, sigilăm și plecăm. Toată lumea are senzația că e pierdere de vreme. ”Mai e mult?” - e cea mai des auzită întrebare. Nici măcar știrile de pe plan național, cu prezența la vot, nu mai înviorează starea de spirit.
Actualizare ora 17:36
Deja plictiseala atinge apogeul. Apune soarele pe după blocuri, lumea s-a săturat să se învârtă în cerc prin sala de clasă. Membrii comisiei de votare sunt ca animalele la Zoo, se învârt în cerc, așteptând să treacă timpul.
Actualizare ora 16:15
Atmosfera pe holurile școlii, în care se află multe secții de votare, este ca în pauza mare. Unii membri ai secțiilor au ieșit pe coridor, povestesc, râd, alții mai ies din când în când la țigară.
Câțiva s-au apucat să citească de prin cățile pentru copii pe care le-au găsit prin sălile de clasă.
Actualizare ora 16:07
Secția de vot are peste o mie de oameni pe listă și până la ora 16:00 au votat mai puțin de 100. Cu mult mai puțin de 100. Se fac mici pariuri: ”Nu ajungem la sută pe ziua de azi!”.
Cea mai tânără persoană care a votat avea în jurul a 40 de ani. În rest, numai pensionari. Deja printre cei care se ocupă de organizare s-a răspândit vorba ”Referendumul pensionarilor”.
Actualizare ora 15:33
Vine să voteze cam o persoană la 20 de minute, toată lumea se plictisește de moarte.
Glumă între membrii comisiei:
”Pot să-mi iau zece minute pauză?”. Toată lumea râde. Toată lumea stă, nimeni nu face nimic, ce pauză?
Actualizare ora 13:51
La o secție vecină vine un cuplu, ambii trecuți de 70 de ani și furioși la propriu:
"Cei de la REZIST au venit la vot sau și-o trag în grup?"
O doamnă agitată dă semne că se grăbește și nu are timp să se uite pe foaia de vot:
”Unde îl votez pe Dragnea, arătați-mi să nu greșesc!?”.Mulți dintre cei care vin la vot arată că țin morțiș să-și exprime votul, dar nu prea înțeleg ce trebuie să voteze.
”Am tot încărcat să conving oameni și tineri din spital sa vina sa voteze. Cum poti să spui mama unui cuplu din 2 bărbați. Să îmi bag picioarele în ei de tineri că nu vin la vot”, spune o doamnă care chiar a venit din spital să voteze la o secție din zona centrală a Sibiului.
Actualizare ora 12:49
Membrii secției de vot numără orele rămase până diseară. Imediat urmează raportările pentru ora 13:00 și nu prea au ce. Numărul votanților este de câteva zeci. Probabil se va depăși unu la sută.
Actualizare ora 12:00
Până în ziua referendumului pentru redefinirea familiei în Constituția României, care a început azi dimineață și va continua pe parcursul zilei de mâine, Biroul Electoral Județean Sibiu a examinat cel puțin cinci sesizări privind existența unor afișe care ar fi ilegal plasate pe străzile din localitate. Trei dintre sesizările privind afișele referendumului au fost respinse. Detalii aici.
Actualizare ora 11:31
Cine votează? În general, pensionari, oameni care au nevoie de câteva secunde să-și tragă sufletul înainte să spună cum se numesc pentru că au urcat scările până în secția de vot. O singură persoană sub 40 de ani s-a prezentat în secție până la ora aceasta. Prezența de vot este de sub un procent.
Actualizare ora 09:50
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, a fost printre primii oameni care au votat, sâmbătă, pentru referendum, în muncipiul Sibiu, acesta declarând că votul este „pentru noi şi pentru urmaşii noştri”.
„Îl rog pe bunul Dumnezeu ca să ne lumineze pe toţi şi să apărăm ceea ce e mai sfânt în viaţa noastră. Ne-am născut în familie, am crescut în familie şi votul acesta democratic este pentru noi şi pentru urmaşii noştri, pentru copiii noştri şi pentru nepoţii noştri. Să ne ajute Dumnezeu”, a spus ÎPS Laurenţiu.Mitropolitul Ardealului a fost printre primii sibieni care au venit să voteze, sâmbătă, imediat după deschiderea urnelor.
Actualizare ora 09:49
Primul incident din județul Sibiu a fost semnalat la Bungard. BEJ Sibiu, sesizat că un membru PSD nu a fost primit în secţia de votare
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu a fost sesizat, sâmbătă, despre un incident electoral în localitatea Bungard, unde unui membru PSD nu i s-a permis accesul în secţia de votare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit preşedintelui BEJ Sibiu, Andrei Sebeşan, este vorba despre un membru PSD, care ar fi trebuit să facă parte din comisia de votare, dar care nu s-a prezentat cu o zi înainte la constituire.
„La Bungard s-a refuzat primirea unui membru PSD. Nu s-a prezentat aseară (vineri - n.r.) cu delegaţia de la partid şi s-a prezentat de dimineaţă. I s-a refuzat primirea pe motiv că s-a făcut deja procesul verbal de constituire. Urma să devină membru al comisiei de votare”, a spus Sebeşan, citat de Mediafax.Sebeşan a precizat că secţia de votare din Bungard funcţionează, sâmbătă, cu patru membri. Situaţia este analizată în cadrul BEJ Sibiu.
Actualizare ora 09:37
Au început să sosească și primii votanți, majoritatea pensionari. Predomină cei care au ieșit să meargă până la piață sau la magazinul din colț și intră și la vot. În interiorul secțiilor de vot lumea se plictisește, cei care au mai participat la algeri și au experiență și-au adus integrame de completat și sudoku. Ceilalți stau pe telefoanele mobile, facebook, youtube...
Actualizare ora 08:04:
După o oră de la deschiderea urnei, în secția de vot la care asistăm, nu a venit niciun votant. Singura clipă de animație a fost dată de sosirea reprezentantului PSD, care a vrut să facă un scurt instructaj delegatului din partea partidului în cadrul secției, doar chestiuni procedurale pe lini de partid.
Știre inițială:
Membrii secțiilor de vot din Sibiu au sosit la treabă încă de la ora 06:00, în această dimineață, și după ce au revăzut pregătirile de aseară – sigilarea urnei, a geamurilor și asigurarea că tot necesarul există, s-au pregătit pentru a drumul scrutinului.
Conform estimărilor Biroului Electoral Județean Sibiu, la urne sunt așteptați pe 6 și 7 octombrie 379.805 de alegători în județul Sibiu. Președintele BEJ Sibiu, Andrei Sebeșan, a menționat pentru Turnul Sfatului că pentru județ au fost tipărite 417.032 de buletine pentru desfășurarea referendumului pentru „redefinirea familiei”.
Atmosfera în secția de vot este una foarte relaxată. Oamenii nu se așteaptă la o prezența mare la vot și estimează că se vor plictisi pe durata celor două zile. Deocamdată, nimeni nu se înghesuie la vot.
Tag-uri: Secţiei Germane , Jamie Oliver , Turnul Sfatului , referendum , alegeri , elevii sibieni , Biroul Electoral Județean , Constituția României , App Image , Mitropolitul Ardealului , votare , Reporterul Turnul Sfatului , scrutin , Pentru Sibiu , stiri sibiu , La Bungard , Andrei Sebeșan
Vizualizari: 12738
Ultimele comentarii
Acum 1 zi
Trotinetist .
Acum 1 zi
Unul Carenumaicrede
Acum 1 zi
Eva Flen
Acum 1 zi
A A
Acum 1 zi
Un Sibian