Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

O casă parohială din Sibiu - secția de votare cu cei mai puțini oameni la vot

O casă parohială din Sibiu - secția de votare cu cei mai puțini oameni la vot

Casa Parohială Ortodoxă din Petiș, comuna Șeica Mare, a găzduit secția de votare nr. 349 la referendumul de modificare a Constituției, desfășurat sâmbătă și duminică. Aici erau așteptate să ajungă la vot 48 de persoane, însă de votat au votat doar 3. Doi cetățeni au votat pe listele permanente, iar unul pe listele suplimentare. ”Eu nu am ce comenta. Pot spune doar că aici sunt puține familii rămase. Mai sunt câteva case unde oamenii mai vin câteva săptămâni, vara”, a declarat pentru Turnul Sfatului, Mihai-Mircea Mihăilă, preotul paroh al bisericii Sfântul Nicolae din Petiș.

Tot trei oameni au votat și la secția 95 din satul Firtănuș, județul Harghita. Aici secția de votare a fost organizată la Școala primară, însă toți cei trei votanți s-au aflat înscriși pe listele permanente.

Petiș este mai nou cunoscut ca un sat de vacanță, fiind cunoscut faptul că aici și-au cumpărat case mai mulți ”orășeni”, inclusiv din București. Satul este așezat în Valea Petișului, în care în trecut au existat culturi de viță de vie, însă producția de struguri a încetat însă odată cu plecarea sașilor.

La recensământul din 1930, erau aici 522 de locuitori, din care 380 germani, 141 români și un maghiar. În 2011, populația satului mai număra oficial doar 49 de locuitori.

Conform Biroului Electoral Județean Sibiu, la referendumul organizat sâmbătă și duminică s-au înregistrat 55.500 de voturi valide. Dintre aceste voturi, 52.000 au fost cu DA, la întrebarea referendumului, în timp ce cu NU au fost 3.500. Procentual, DA reprezintă 93,69%, iar NU – 6,30%. Prezența la vot în județul Sibiu a fost de 14,96%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus