Ministrul Tudorel Toader a declarat luni la Antena 3 că fosta șefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, este obligată să plece de la Parchetul General înapoi la DIICOT Sibiu, ca urmare a adoptării ordonanţei de urgenţă de modificare a legilor justiţiei.
"Dacă are grad de parchet de tribunal, cu siguranţă trebuie să plece", a afirmat Toader.
"Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", prevede articolul VIII al ordonanţei de urgenţă adoptată luni de Guvern.
Procurorul general, Augustin Lazăr, a decis delegarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând din, 11 iulie 2018, deşi CSM a decis, după demiterea şefei DNA, ca aceasta să îşi continuie activitatea la DIICOT Sibiu.
"Spuneţi că e o sfidare. Eu nu vă contrazic. Dar domnul Lazăr poate spune că este o valorificare a experienţei pe care a dobândit-o în conducerea parchetelor", a mai precizat Toader.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Criminalitate Organizată , Înalta Curte , Augustin Lazăr , Parchetul General , Laura Codruța Kovesi , Pentru Sibiu , stiri sibiu , Ministrul Tudorel Toader , Laurei Codruţa Kovesi , Tudorel Stoica , Teodora Octavia Toader
Vizualizari: 2081
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Sandokan
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
John Doe