Cele mai recente date făcute publice de Direcția Regională de Statistică arată că salariul mediu net a scăzut în Sibiu peste vară. De altfel, tendința în toată regiunea de sud a Transilvaniei a fost în luna iulie de scădere a salariilor.
În luna iulie 2018, câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, a fost de 4188 lei, reprezentând 92,9% din caştigul salarial mediu brut la nivel național ( 4510 lei ), în scădere față de luna anterioară cu 0,8 % (-33 lei).
Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (4642 lei), iar cel mai mic în Harghita (3517 lei). Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu brut lunar a crescut în Alba cu 5,0% (+199 lei) și Harghita cu 0,5% (+17 lei) si a scăzut in restul județelor, astfel : Braşov cu 4,1% (-185 lei), Covasna cu 1,2% (-46 lei), Mureş cu 0,5% (-22 lei) și Sibiu cu 0,3% (-12 lei ).
De partea cealaltă, salariul mediu nominal net (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune) a fost de 2512 lei, cu 0,8% mai mic decât în luna anterioară (2539 lei) şi cu 13,5% (+299 lei ) mai mare faţă de luna iulie 2017 (2220 lei), reprezentând 92,8% din câştigul obţinut la nivelul întregii ţări (2708 lei).
”Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost în judeţul Sibiu (2787 lei), iar cea mai mică în judeţul Harghita (2106 lei). Faţă de luna corespunzătoare din anul anterior, câştigul salarial mediu lunar net a crescut în Alba cu 5,0% (+120 lei) și Harghita cu 0,5%(+17 lei) si a scăzut in restul județelor, astfel : Braşov cu 4,2% (-112 lei), Covasna cu 1,3% (-30 lei), Mureş cu 0,7% (-18 lei) și Sibiu cu 0,2% (-5 lei )”, arată specialiștii.

Cei care fac aceste statistici au și o explicație pentru scădere. Peste vară nu se mai dau prime și bonus-uri, plus că majoritatea oamenilor pleacă în concedii.
”În luna august 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2018, ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale)”, spun experții în statistică.Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iulie 2018 în Regiunea Centru a fost de 32399 persoane, reprezentând 10,6% din numărul total al şomerilor înregistraţi la nivel naţional.
Faţă de luna trecută numărul şomerilor a scăzut în judeţele : Mureş cu 8,3% (-697 persoane), Sibiu cu 2,2% (-83 persoane), Braşov cu 0,9% (-55 persoane) si a crescut în Harghita cu 5,8% (+314 persoane),Covasna cu 1,9% (+57 persoane) și Alba cu 1,3% (+71 persoane).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Regiunea Centru , crește salariul minim din 1 ma , statistica , Mircea Baniciu , Ministerului Economiei , Ministrul Mediului , Direcţia Regională , Pentru Sibiu , Bone Burnett , Câștigătorul Oscarului
Vizualizari: 2057
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Ron
Acum 4 ore
Mariana Deacu
Acum 4 ore
BittDanman
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul