O investiție de aproape un miliard de euro este programată până în 2030, astfel încât un drum cu trenul între Sibiu și București să dureze mai puțin de șase ore. La solicitarea deputatului PNL, Raluca Turcan, Ministerul Transporturilor a prezentat un document în care se arată că executivul are în vedere reabilitarea căii ferate Sibiu – București. Problema este că investiția este cuprinsă în programul de guvernare al PSD pentru perioada 2020 – 2030. ”Sectorul de cale ferată București – Sibiu este prevăzut în Master Planul General de Transport al României în cea de-a doua perioadă de programe, anume 2020 – 2030”, se arată în răspunsul asumat de Ministerul Transporturilor.
Sectorul de cale ferată este împărțit în trei părți, iar Viorica Dăncilă spune că în total ar urma să fie cheltuiți 859 milioane de euro, fără TVA, pentru o lungime de 257 de kilometri. Defalcat, sectorul București – Pitești, de 99 de km ar urma să coste 249,4 milioane de euro. Sectorul Pitești – Râmnicu Vâlcea, de 60 de km ar avea o valoare a investiției de reabilitare, modernizare și construcție nouă de cale ferată de 365, 8 milioane de euro fără TVA. ”În cadrul acestui sector, construcția de cale ferată se va realiza pe sectorul Vâlcele – Râmnicu Vâlcea”, se arată în documentul semnat de Ion Iordăchescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Sectorul Râmnicu Vâlcea – Sibiu va avea o lungime de 98 de km și o valoare estimată a investiției de 243,80 milioane euro fără TVA.
Acum, o cursă cu trenul pe traseul Sibiu – București durează șase ore. Trenul InterRegio 1624 pleacă din Sibiu la ora 16.35 și ajunge în București la 22.42 și costă 62 de lei la clasa a II-a.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Master Planul General , Raluca Turcan , Ion Iordăchescu , ministerul transporturilor , Antrenorul Eugen Neagoe , Râmnicu Vâlcea , Hlege Fleischer , Creație Interpretativă , Valori Bucureşti , Viorica Dancilă , Pentru Sibiu , tren cfr calatori , Trenul Inter , 2030 , fits 2020 , Sectorul Pitești , Sectorul Râmnicu Vâlcea , investitie
Vizualizari: 3967


Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Emil
Acum 40 minute
Iata
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb