Toți cei care au făcut orice fel de voluntariat în ultimul an sunt așteptați duminica aceasta la Crosul Voluntarilor de Cursă Lungă. De la cei mai mici până la cei mai mari binefăcători, organizatorii îi așteaptă pe toți doritorii la un cros pe 5 km și un picnic la final de drum.
La fel ca la prima ediție, materialele rămase de a Maratonul Internațional Sibiu vor fi „reciclate” în cadrul crosului voluntarilor. Așadar, alergătorii vor purta numerele neridicate, iar la linia de finish vor primi una din medaliile rămase anul acesta la maraton.
„VolunȚari și Voluntari, care în ultimul an ați pus umărul la construirea unui Sibiu mai puternic, vă invităm la a 2-a ediție a crosului Voluntari de Cursă Lungă (participarea este gratuită și înscrierile se fac aici: www.clubulsportiv.com/inscrieri-editia-2). La fel ca în cazul primei ediții, aducem sub lumina reflectoarelor două lucruri foarte importante pentru noi: voluntarii și grija pentru natură. Pe parcursul a 5 km vă veți bucura de o alergare plină de voie bună pe aleile tomnatice ale Parcului Sub Arini, în timp ce ne ajutați să „reciclăm” materiale rămase de la edițiile anterioare ale Maratonului Internațional Sibiu”, spun organizatorii.La final, punctul de revitalizare va fi transformat într-o zonă de picnic, iar fiecare participant este încurajat să vină cu câte ceva – de la cana proprie până la ceai, cafea și multă voie bună.
Doritorii se pot înscrie AICI, până pe 26 octombrie, ora 23:59. Detalii despre eveniment și ce poți aduce la picnic găsești AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: voluntar de cursă lungă , Parcului Sub Arini , cros voluntari , Voluntarii Ajungem Mari , Maratonul Internațional Sibiu , Cursă Lungă , Crosul Voluntarilor
Vizualizari: 1283
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Sibian
Acum 40 minute
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian
Acum 1 oră
Pol-Pot